Constănţeni cercetaţi după ce au furat doi măgari, i-au tranşat şi i-au vândut drept carne de vită

Trei bărbaţi din judeţul Constanţa sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat doi măgari, i-au tranşat, apoi i-au vândut drept carne de vită.

367 afișări
Imaginea articolului Constănţeni cercetaţi după ce au furat doi măgari, i-au tranşat şi i-au vândut drept carne de vită

Constănţeni cercetaţi după ce au furat doi măgari, i-au tranşat şi i-au vândut drept carne de vită (Imagine: Shutterstock)

Potrivit poliţiştilor constănţeni, cei trei bărbaţi au furat măgarii de lângă o fermă aflată între comunele Chirnogeni şi Cerchezu, în timp ce erau la păscut pe un islaz.

Ulterior, cei trei au tranşat animalele, au pus carnea în pungi de plastic, apoi au vândut-o drept carne de vită către trei familii din comuna Valu lui Traian.

Carnea era vândută cu preţul de 13 lei pentru un kilogram, fiind achiziţionate aproximativ 30 de kilograme.

Oamenii legii au descoperit acest caz în timp ce cercetau furtul măgarilor.

Bărbaţii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru înşelăciune şi furt calificat.

De asemenea, poliţiştii au trimis la analize carnea de măgar rămasă nevândută pentru a fi siguri că oamenii care au consumat din ea nu se vor îmbolnăvi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici