Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, fostul edil fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, decizia instanţei nefiind definitivă. În dosar, acesta era acuzat că ar fi avantajat firmele copiilor săi.

2291 afișări
Imaginea articolului Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Cristian Popescu Piedone, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Prin decizia de marţi a instanţei de judecată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Astfel, Piedone a fost condamnat pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, nu pentru conflict de interese, infracţiune cu care fusese trimis în faţa judecătorilor de către procurori.

„Stabileşte o pedeapsă de un an închisoare în sarcina inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (11 acte materiale, în legătură cu actele emise pentru SC God Trust Enterprises SRL, SC Sport Team Kart SRL, SC Chocoland SRL). (...) Amână aplicarea pedepsei închisorii de un an, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit, de doi ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia instanţei Judecătoriei Sectorului 4.

Totodată, instanţa a decis că, pe o perioadă de doi ani, după executarea pedepsei de un an, Piedone nu are dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Decizia de marţi nu este definitivă.

Fostul edil al Sectorului 4 a fost trimis în judecată pentru conflict de interese în legătură cu autorizaţii pe care le-ar fi semnat în calitate de primar pentru firme la care copiii acestuia sunt administratori sau asociaţi.

„În calitate de primar al Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în perioada 2013 - 2014, a semnat acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru SC G.T.E. SRL, având ca obiect principal de activitate restaurante, societate la care numiţii P.V. şi P.A.M., copiii acestuia, rude de gradul I, deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator, şi în urma obţinerii cărora unitatea a început/ şi-a desfăşurat activitatea comercială”, spun procurorii.

În aceeaşi calitate, în perioada 2013- 2015, ar fi semnat pentru SC STK SRL, având ca obiect principal de activitate alte activităţi recreative şi distractive, „două acorduri de funcţionare pentru punctul de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, sector 4 Bucureşti, societate la care numitul P.V. (fiul acestuia) deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, şi în urma cărora unitatea a început/ şi-a desfăşurat activitatea comercială”, mai arată parchetul.

Potrivit sursei citate, o a treia faptă ar fi fost comisă în anul 2015, când, în calitate de primar, ar fi semnat „acordul de funcţionare pentru un punct de lucru din Bucureşti al SC C. SRL, având ca obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate, societate la care numita P.A.M.( fiica acestuia) deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, şi în urma cărora unitatea a început desfăşurarea activităţii comerciale”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici