CSM a aprobat cererea de pensionare a unui magistrat din completul care judecă dosarul lui Dragnea

Secţia pentru judecători a CSM aprobat, marţi, cererea de pensionare depusă de Luciana Mera, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care face parte din completul de 5 judecători care judecă apelul în dosarul DGASPC, în care a fost condamnat Liviu Dragnea.

614 afișări
Imaginea articolului CSM a aprobat cererea de pensionare a unui magistrat din completul care judecă dosarul lui Dragnea

CSM a aprobat cererea de pensionare a unui magistrat din completul care judecă dosarul lui Dragnea

Luciana Mera, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cerut Secţiei pentru judecători eliberarea din funcţie prin pensionare, solicitarea fiind aprobată marţi de către membrii secţiei.

Luciana Mera face parte din completul de 5 judecători de la instanţa supremă care judecă apelul în dosarul DGASPC, în care a fost condamnat Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în primă instanţă.

Completul 2, cel care judecă dosarul lui Dragnea, este format din judecătorii Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.

Potrivit Regulamentului de organizare a instanţei supreme, conducerea trebuie să tragă la sorţi în şedinţă publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcţie.

Totodată, în cazul în care Luciana Mera se va pensiona şi va fi desemnat un înlocuitor, dosarul lui Dragnnea ar putea fi reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent.

Următorul termen al procesului DGASPC are loc în data de 18 martie, când va fi audiat liderul PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici