Dosar penal pentru distrugere din culpă prin incendiere în cazul exploziei de la Iaşi

Procurorii ieşeni au întocmit dosar penal în cazul exploziei produse sâmbătă într-un bloc de la marginea municipiului Iaşi, soldată cu rănirea unei persoane şi avarierea a 16 apartamente, printre cei care urmează să fie audiaţi aflându-se şi proprietarul locuinţei în care a avut loc deflagraţia.

390 afișări
Imaginea articolului Dosar penal pentru distrugere din culpă prin incendiere în cazul exploziei de la Iaşi

Dosar penal pentru distrugere din culpă prin incendiere în cazul exploziei de la Iaşi (Imagine: Cristi Vadavu/Mediafax foto)

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au anunţat, duminică, întocmirea unui dosar penal, pentru distrugere din culpă prin incendiere, anchetatorii urmând să stabilească eventualii vinovaţi în cazul exploziei din blocul situat la marginea Iaşiului.

Potrivit anchetatorilor, vor fi audiaţi atât locatarii blocului respectiv, cât şi proprietarul locuinţei în care s-a produs deflagraţia.

"Se fac cercetări în acest caz. S-a constituit dosar penal pentru distrugere din culpă prin incendiere, urmând să fie audiate mai multe persoane", a declarat Irina Perjoiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Asupra proprietarului apartamentului în care s-a produs deflagraţia există suspiciuni că ar fi lăsat intenţionat aragazul deschis, el urmând să fie audiat după externarea din spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu, a declarat că starea bărbatului este stabilă, însă deocamdată acesta nu poate da declaraţii anchetatorilor.

"Pacientul este evaluat periodic, fiind intubat şi sedat. Are arsuri de gradele I şi II pe zece la sută din suprafaţa corpului. De asemenea, pe porţiuni foarte mici are arsuri de gradul III", a afirmat, duminică, medicul Diana Cimpoeşu.

Proprietarul apartamentului din Iaşi în care s-a produs explozia a fost amendat în câteva rânduri de poliţişti, pentru tulburarea liniştii publice, autorităţile luând în calcul şi varianta ca bărbatul să fi provocat intenţionat incidentul.

Potrivit prefectului de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, bărbatul îşi ameninţase vecinii că vor avea probleme şi că "o să le vină de hac".

Un bărbat a fost rănit, iar 16 apartamente au fost avariate, sâmbătă dimineaţă, în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu, care ţine de comuna Holboca.

În urma deflagraţiei, locatarii au fost evacuaţi, iar zona a fost împrejmuită.

Locatarii blocului au spus că au simţit vineri seară un miros puternic de gaz în imobil şi că la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie din cadrul E.ON.

Într-un comunicat al E.ON Gaz Distribuţie SA Iaşi se arăta că explozia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaz în interiorul unui apartament, după ce aragazul din locuinţă, aflat în funcţiune, ar fi fost lăsat nesupravegheat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici