Educatoarea filmată în timp ce lovea copiii în timpul orelor nu a mai venit la grădiniţă/Femeia a fost suspendată din funcţie după 5 zile - VIDEO

Educatoarea de la grădiniţa din satul Poiana, judeţul Vrancea, care a fost filmată în timp ce lovea copiii, nu s-a mai prezentat la serviciu după ce a fost înlocuită, iar colegii bănuiesc că ar fi internată în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE Aceasta a fost suspendată din funcţie.

910 afișări
Imaginea articolului Educatoarea filmată în timp ce lovea copiii în timpul orelor nu a mai venit la grădiniţă/Femeia a fost suspendată din funcţie după 5 zile - VIDEO

Educatoarea filmată în timp ce lovea copiii în timpul orelor nu a mai venit la grădiniţă. Comisia de disciplină va dispune sancţiuni

UPDATE Educatoarea de la grădiniţa din satul Poiana, judeţul Vrancea, care a fost filmată în timp ce lovea copiii, a fost suspendată, marţi, decizia aparţinându-i exclusiv directorului unităţii de învăţământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"A fost suspendată din funcţie. Îmi asum hotărârea pe care am luat-o, chiar dacă comisia de disciplină nu a luat o decizie până în acest moment", a spus pentru MEDIAFAX directorul Şcolii Gimnaziale "Neculai Jechianu" Vrîncioaia, Nicuşor Caloian.

Comisia ar putea decide ca educatoarea să fie chiar concendiată, mai spune directorul şcolii.

Anterior, directorul Şcolii Gimnaziale "Neculai Jechianu" Vrîncioaia, Nicuşor Caloian, declara că după întrunirea comisiei de disciplină, se vor dispune sancţiuni în cazul educatoarei Mihaela Ciornea.

"Comisia de disciplină este constituită. Cercetările sunt în curs. La clasă eu am găsit o variantă. Copiii sunt sub observarea sigură a unui cadru didactic pensionar. Comisia de abatere disciplinară evaluează cazul şi în cel mai scurt timp va fi elaborat un raport final, pe care eu o să-l supun votului Consiliului de Administraţie. Dumneaei nu a mai venit de luni, la câtă presiune a fost expusă, probabil cu siguranţă s-a dus să se interneze. Momentan, nu ştiu nimic oficial, nu am primit o adeverinţă. Am auzit marţi de la colegele sale că ar fi la spital. Noi aşteptăm un document", a precizat pentru MEDIAFAX, directorul Şcolii Vrîncioaia, Nicuşor Caloian.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Vrancea aşteaptă hotărârea comisiei de disciplină, solicitând să fie luate urgent măsuri.

"Acolo este foarte clar ce s-a întâmplat. Nu inspectoratul şcolar hotărăşte. Conform legislaţiei, şcoala are personalitate juridică şi trebuie să-şi rezolve problema. Dacă vom constata că şcoala nu a respectat procedura, atunci vom interveni noi, dar până atunci trebuie să-şi respecte procedurile, clar. Nu a mai venit, să fie sănătoasă. Am înţeles şi noi că e în concediu medical, a plecat. Treaba dumneaei. Şcoala trebuie să hotărască şi să ne dea un răspuns urgent, ce se întâmplă”, a declarat Dorin Cristea, inspectorul general al ISJ Vrancea.

Mihaela Ciornea a recunoascut că l-a lovit pe unul dintre copii, motivând că şi-a "ieşit din fire".

"Acum este altcineva care ţine locul doamnei educatoare. Luni a fost aici, şi-a recunoscut vina, domnii de la inspectorat au fost aici, am discutat. Decizia de a nu mai veni a fost luată de dumneaei. A motivate gestul prin faptul că şi-a ieşit din fire şi a lovit acel copil. A spus că este pentru prima dată când loveşte un copil. Aşa spune. Din câte o cunosc, nu părea un cadru didactic violent. Lucrează în sistem de 20 de ani. Mai are până la pensionare. Dânsa regretă foarte mult ceea ce s-a întâmplat. Regretă, nu regretă, idea e că nu trebuia să se întâmple şi să se abţină. Cunoştea foarte bine regulamentul de organizare şi funcţionare. Am văzut imaginile. Nu este normal să se întâmple în 2016 lucruri de genul acesta. Trebuie să vină în faţa comisiei să dea explicaţii atât verbale, cât şi scrise", a mai precizat directorul Şcolii Vrîncioaia, Nicuşor Caloian.

În paralel, poliţiştii au deschis o anchetă.

"Poliţiştii s-au autosesizat şi a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Lidia Braşoveanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Incidentul a fost filmat în cursul zilei de vineri de mama unuia dintre copii, care i-a cerut educatoarei permisiunea de a asista la ore.

"Dacă te mai ridici, iei bătaie. Te dezbrac. Poate să mă ia poliţia, în secunda doi. Te dezbraci şi te trimit acasă", spune Mihaela Ciornea pe înregistrare.

Inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului au anunţat că, în perioada următoare, copiii care au fost martori la întreaga scenă vor fi consiliaţi psihologic, după cele întâmplate în clasă.

ii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici