Explozie la Mina Uricani: Cinci mineri au murit

O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, cinci persoane fiind suprinse în subteran în momentul deflagraţiei. Explozia s-a produs după ce o echipă de muncitori a reparat un tablou electric, care a luat foc în momentul în care a fost cuplat, cei cinci mineri murind în urma deflagraţiei.

694 afișări
Imaginea articolului Explozie la Mina Uricani: Cinci mineri au murit

Explozie la Mina Uricani: Cinci mineri au murit (Imagine: Laszlo Raduly/Arhiva Mediafax Foto)

21:40 - Cei cinci mineri au murit

Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, a declarat, sâmbătă seară, că familiile celor cinci persoane date dispărute în mină au fost anunţate "despre ce e mai rău", precizând că "se pare că, nimeni nu a mai supravieţuit".

Primarul a afirmat că echipele de salvatori se străduiesc să scoată trupurile celor cinci victime din subteran, precizând că acestea sunt dezmembrate şi trebuie "împachetate".

El a spus că este vorba despre o tragedie şi că familiile au fost anunţate.

"Se pare că nu a supravieţuit nimeni", a spus primarul.

"Salvatorii i-au găsit pe cei cinci electricieni. Au intrat la orizontul 300 şi, din păcate, de ceea ce ne-am temut s-a adeverit. Toţi sunt morţi!", a adăugat Buhăescu.

Mai mulţi apropiaţi ai unui miner mort au ieşit plângând pe poarta minei, strigând "Doamne, de ce ne-ai lăsat".

O altă femeie aflată la poarta minei, care nu avea niciun membru al familiei prins în subteran, plângea, spunând că "oamenii aceştia nu au altă alternativă şi de aceea îşi pierd viaţa în mină".

20:30 - Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă îi prezintă ministrului Administaţiei şi Internelor situaţia de la mină

Din Comitetul de Urgenţă face parte directorul unităţii miniere, precum şi inginerii şefi de la mină.

Totodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara a mobilizat în curtea minei echipaje de prim-ajutor, precum şi două autospeciale cu apă şi spumă pregătite să intervină în caz de necesitate.

19:40 - Prima echipă de salvatori minieri profesionişti a coborât în mină

Potrivit unor surse din cadrul Minei Uricani, o echipă de salvatori minieri a coborât în subteran, pentru a-i scoate din mină pe ortacii care au fost suprinşi de explozie.

Salvatorii profesionişiti vor lucra în baza unui program stabilit la suprafaţă de către comitetul de urgenţă format la nivelul unităţii miniere.

Totodată, ambulanţele SMURD din judeţul Hunedoara sunt pregătite pentru a pleca spre Valea Jiului.

Potrivit şefului Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă Petroşani, Ileana Bodea, o echipă de salvatori a decuplat alimentarea cu energie electrică din subteranul minei Uricani.

La Uricani au ajuns ministrul de Interne, Traian Igaş, şi ministrul Economiei, Ion Ariton.

19:15 - Surse judiciare: Şansele de supravieţuire ale muncitorilor sunt zero

Şansele de supravieţuire ale muncitorilor prinşi în expozia de metan de sâmbătă, la ora 14.30, în mina de la Uricani din Valea Jiului sunt zero, susţin surse judiciare, care precizează că cele cinci victime lucrau la tabloul electric în galeria secundară a blocului 4 când s-a produs deflagraţia.

Explozia de metan s-a produs în momentul cuplării la reţeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia

La locul accidentului s-au deplasat procurorii Ioan Nicodim - cel care a coordonat ancheta în accidentul minier de la Petrila, din noiembrie 2008, soldat cu 13 morţi - şi Darius Roman de la Parchetul Triobunalului Hunedoara, precum şi procurorul şef adjunct Augustin Lazăr de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.

Aproximativ 70 de persoane, printre care şi rude ale minerilor surprinşi de explozie, s-au adunat la poarta unităţii miniere, pentru a afla care este starea ortacilor suprinşi de deflagraţie.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, Oana Stoicuţa, a mers să le comunice oamenilor datele care se cunosc până în prezent.

Totodată, familiile electricienilor care au fost în subteran în momentul exploziei au fost scoase din mulţime şi au fost duse în sediul administrativ al unităţii miniere.

La Mina Uricani a ajuns şi directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani, Constantin Lupu, care nu a dat nicio declaraţie.

19:00 - Traian Igaş şi Ion Ariton merg la Uricani

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, sâmbătă seară, la Realitatea TV, că se află în drum spre mina Uricani, unde s-a produs "o deflagraţie", menţionând că spre zonă se deplasează şi ministrul Economiei, Ion Ariton.

Igaş a spus că la Uricani s-a produs o deflagraţie în "urmă cu scurt timp".

Ministrul a precizat că se află la 50 de kilmometri de Uricani şi că spre localitate se îndreaptă şi ministrul Economiei, Ion Ariton, dar acesta va ajunge "mai târziu".

"Am convocat tot ce se putea convoca în această zonă - SMURD, toate trupele de intervenţie ISU, prefectul este în zonă, şeful Poliţiei este în zonă", a spus Igaş.

El a menţionat că autorităţile sunt preocupate de situaţia celor care lucrează în această mină şi în această zonă.

Ministrul a precizat că prioritară este aflarea informaţiilor despre situaţia celor care se aflau în mină la momentul deflagraţiei.

Igaş a precizat că se afla la Alba Iulia, când a decis să vină la Uricani pentru a da "o mână de ajutor" alături de cei aflaţi în subordinea MAI.

18:30 - Primarul din Uricani: În subteran erau 5 electricieni care lucrau la un transformator

Potrivit primarului din Uricani, cinci electricieni lucrau la un transformator într-o cameră a unei galerii, iar după ce au terminat activitatea a fost un suflu, "o explozie, dar fără să ia foc câmpul minier".

Acesta a precizat că un "asemenea suflu mişcă din loc" tot ce se află în zonă.

Dănuţ Buhăescu a afirmat că astfel de lucrări se fac în weekend pentru a nu întrerupe programul de lucru.

De asemenea, el a spus că ar putea să fie şi victime.

Totodată, primarul a spus că Mina Uricani este una dintre cele mai vechi din Valea Jiului, iar aici lucrează aproape 800 de oameni.

Mai multe ambulanţe şi autospeciale SMURD din Valea Jiului au fost solicitate la Mina Uricani pentru a putea prelua minerii care au fost surprinşi de explozie.

Totodată, medicii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani au fost chemaţi de acasă pentru a putea interveni atunci când eventualele victime vor fi duse la unitatea medicală.

18:50 - Prefectul judeţului Hunedoara a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, iar reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei şi ai unităţii miniere lucrează la planul de acţiune în baza căruia salvatorii minieri vor acţiona în subteran.

Purtătorul de cuvânt al CNH, Oana Stoicuţa, a declarat că, sâmbătă după-amiază, în subteranul Minei Uricani cinci electricieni făceau o revizie completă la unul dintre transformatoarele electrice.

Potrivit sursei citate, şeful de echipă a anunţat la suprafaţă finalizarea lucrării şi cuplarea transformatorului la sursa de energie. După câteva minute, unul dintre "deservenţii" Minei Uricani a sesizat fum la una dintre căile de evacuare a aerului viciat din subteran.

Stoicuţa a spus că angajatul respectiv a semnalat apariţia fumului şi au fost anunţate echipele de salvare.

18:25 - Procurori ai Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia fac investigaţii

Procurori ai Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia fac investigaţii privind împrejurările în care s-a produs accidentul de la Mina Uricani, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Anchetatorii vor strânge probe pentru a stabili împrejurările şi cauzele producerii accidentului. La Uricani s-a deplasat o echipă de trei procurori ai Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, între care şi procurorul şef adjunct Augustin Lazăr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici