Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova primea mită prin menajeră, în cutia poştală, în dosare medicale sau prin fiul ei - rechizitoriu

Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova Viorica Oniga, trimisă în judecată pentru corupţie, primea mită prin intermediul menajerei sale inculpată în acelaşi dosar, în plic între documente medicale, în cutia poştală sau prin fiul său, se arată în rechizitoriul procurorilor

225 afișări
Imaginea articolului Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova primea mită prin menajeră, în cutia poştală, în dosare medicale sau prin fiul ei - rechizitoriu

Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova primea mită prin menajeră, în cutia poştală, în dosare medicale sau prin fiul ei - rechizitoriu (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Viorica Oniga, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, primea bani prin intermediari de la persoanele cărora le elibera fără drept certificate de încadrare în grad de handicap, iar modalităţile difereau de la caz la caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, timp de câţiva ani Oniga a primit mită prin intermediul Georgetei Oprea, menajeră în casa fostei şefe a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova.

"Georgeta Oprea îi remitea Vioricăi Oniga bani în plic, la domiciliul acesteia, prin prisma faptului că în perioada 2006 - septembrie 2010 asigura menajul la locuinţa sa", se arată în rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar.

Georgeta Oprea, arestată preventiv în acelaşi dosar în care a fost arestată şi Viorica Oniga, a fost pusă în libertate luni, 23 septembrie, după aproape patru luni. Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis punerea în libertate a Georgetei Oprea, au respins solicitarea Vioricăi Oniga de a fi judecată în libertate.

Potrivit procurorilor, Viorica Oniga primea bani nu doar prin intermediul menajerei, ci şi prin alţi intermediari. Aceştia fie îi duceau banii acasă, fie îi lăsau plicurile cu bani în cutia poştală sau între documentele medicale pe care i le transmiteau în vederea eliberării certificatelor de handicap.

Au fost şi situaţii în care banii oferiţi cu titlu de mită au fost trimişi Vioricăi Oniga prin intermediul fiului acesteia.

Conform rechizitoriului, Viorica Oniga a primit, de asemenea, parfumuri, băuturi alcoolice, bibelouri sau genţi, dar şi carne de vită sau peşte, alimentele fiind primite prin intermediul unuia dintre învinuiţii din dosar, care o aştepta pe Oniga la sfârşitul orelor de program şi îi lăsa în maşină aceste bunuri.

În rechizitoriul întocmit în acest caz se arată că, pe parcursul cercetărilor, Viorica Oniga nu a recunoscut niciuna dintre faptele de care este acuzată. În schimb, fosta sa menajeră, care iniţial nu a recunoscut faptele, a revenit ulterior asupra declaraţiilor "contribuind la aflarea adevărului", aceeaşi atitudine având-o şi alţi inculpaţi.

De altfel, Oniga este singura dintre cei 13 inculpaţi din acest dosar care nu a recunoscut faptele de care sunt acuzaţi.

Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că faptele de corupţie de care este acuzată Oniga, fapte petrecute pe parcursul mai multor ani, au fost posibile întrucât membrii Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova aveau "întreaga putere decizională privind încadrarea în grad de handicap", ei profitând de "ignoranţa conducerii Consiliului Judeţean Prahova şi a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova".

"Deşi procedura de obţinere a certificatelor de încadrare în grad de handicap avea o reglementare relativ clară, în fapt, profitând de ignoranţa conducerii Consiliului Judeţean Prahova şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul acestuia în a asigura respectarea procedurii, inclusiv prin încadrarea de persoane suficiente şi specializate în cadrul Serviciului de evaluare complexă pentru ca acesta să poată funcţiona şi să-şi poată îndeplini efectiv atribuţiile (…) inculpata Oniga Viorica (…) a impus regula potrivit căreia solicitanţii trebuiau să se prezinte în faţa membrilor Comisiei pentru evaluare. Această situaţie a permis, pe de o parte, ca unele persoane să nu se prezinte niciodată pentru evaluare, pe de altă parte la nivelul Serviciului de evaluare complexă să nu se întocmească raportul de evaluare sau funcţionarii să întocmească formal acest raport, de cele mai multe ori în mod incomplet. (…) În contextul prezentat, prin coruperea membrilor comisiei de evaluare care aveau, practic, întreaga putere decizională în ceea ce priveşte evaluarea şi încadrarea în grad de handicap, în perioada 2006 - 2012 un număr important de persoane a obţinut certificate fără să se prezinte pentru a fi evaluate şi fără sufere de vreo afecţiune care să le permită încadrarea în grad de handicap", se arat' în rechizitoriu.

În 18 septembrie, fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova Viorica Oniga, Ioana Borcan, membru al comisiei, şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul certificatelor de handicap eliberate fraudulos în Prahova.

Oniga este acuzată de luare de mită, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată.

Printre inculpaţii trimişi în judecată în acelaşi dosar se numără Ioana Boran, membru al Comisiei de evaluare condusă de Viorica Oniga, Georgeta Neacşu, angajat al Administraţiei Serviciilor Social Comunitare din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti şi Lucian Manea, asistent medical la Spitalul Municipal Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici