Grupare de hackeri, anihilată după ce a spart peste 2.000 de conturi email, inclusiv din străinătate

O grupare de hackeri a fost destructurată, vineri, după ce ar fi spart, din 2012, peste 2.000 de conturi de poştă electronică aparţinând atât unor persoane fizice, cât şi unor firme şi instituţii, suspecţii urmând să să fie duşi, pentru audieri, la sediul central al DIICOT.

122 afișări
Imaginea articolului Grupare de hackeri, anihilată după ce a spart peste 2.000 de conturi email, inclusiv din străinătate

Grupare de hackeri, anihilată după ce a spart peste 2.000 de conturi email, inclusiv din străinătate (Imagine: Shutterstock)

Hackerii, patru la număr, au fost prinşi în urma unor percheziţii făcute în Satu Mare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţia Română.

Cei patru ar fi spart şi conturi de email din străinătate, au mai spus sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, în urma percheziţiilor au fost ridicate dispozitive de stocare date cum ar fi hard-uri sau memory stick-uri, în valoare totală de circa 60.000 de euro.

"Modalitatea de acţionare consta în postarea pe diferite site-uri de internet a unor anunţuri prin care, în schimbul unor sume de bani, învinuiţii îşi ofereau serviciile în sensul accesării fără drept a unor sisteme informatice sau căsuţe de corespondenţă electronică", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

În schimbul serviciilor oferite, respectiv spargerea conturilor de e-mail şi transmiterea parolelor de acces către clienţi, hackerii primeau între 50 şi 200 de dolari, susţin procurorii.

Anchetatorii îi acuză pe hackeri de săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi spălare de bani.

Procurorii DIICOT au cooperat, în acest caz, cu autorităţile judiciare din SUA, India şi China.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici