Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Horia Constantinescu revine şi spune că nu a demisionat de la ANPC: „Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”.

708 afișări
Imaginea articolului Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu.

Joi dimineaţă el a scris pe Facebook că trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte ANPC.

„Probabil unii dintre voi deja ştiţi că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de primar al oraşului Constanţa. Prin forţa lucrurilor, trebuie să renunţ la funcţia de preşedinte pentru a mă putea dedica campaniei şi noului proiect. Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii”, scria pe Facebook Horia Constantinescu.

El afirma că lasă „o instituţie funcţională, cu paşi importanţi făcuţi către digitalizare, cu sedii renovate, cu o abordare nouă şi cu performanţe notabile”.

„Rămân totuşi în această mare familie, în calitate de comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (suspendat). Trăiesc senzaţia unui divorţ prin acord, dar gândul recăsătoririi cu Primăria Constanţa mă motivează enorm. Pregătesc partajul; las autorităţii câteva sute de ore suplimentare, proiecte şi o vizibilitate pozitivă. Îmi păstrez amintiri minunate şi o reputaţie impecabilă în această poziţie”. încheie el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici