INCENDIU într-un bloc din Târgu-Mureş: 30 de locatari au fost evacuaţi după o explozie la restaurantul de la parterul imobilului

Treizeci de locatari ai unui bloc din Târgu-Mureş au fost evacuaţi, vineri dimineaţa, după ce un incendiu urmat de explozie a izbucnit în restaurantul care funcţionează la parterul imobilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1088 afișări
Imaginea articolului INCENDIU într-un bloc din Târgu-Mureş: 30 de locatari au fost evacuaţi după o explozie la restaurantul de la parterul imobilului

INCENDIU într-un bloc din Târgu-Mureş: 30 de locatari au fost evacuaţi după o explozie la restaurantul de la parterul imobilului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, căpitan Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că 45 de pompieri intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea unui incendiu urmat de o explozie, izbucnit la un bloc de pe strada Pandurilor din Târgu-Mureş.

Incendiul a izbucnit în restaurantul care funcţionează la parterul imobilului, locatarii fiind evacuaţi fără ca cineva să fie rănit.

”Din bloc au fost evacuate toate persoanele care erau acasă. Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate, dar la ora aceasta vă daţi seama nu prea este nimeni pe acasă. Am fost semnalaţi că la parterul unui bloc au loc degajări masive de fum. Colegii au dat tavanul fals jos să caute focarele. Când au dat jos tavanul s-a produs un fenomen, noi îl numim flashover, şi s-a produs o mică explozie. Au zburat geamuri, a zburat tot afară. Din fericire nu avem răniţi, nici din rândul nostru, nici al proprietarilor”, a spus Virag.

Din primele date rezultă că incendiul a izbucnit de la o instalaţie electrică.

ISU intervine cu cinci autospeciale, trei echipaje SMURD şi grupa operativă a inspectoratului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici