INS: Numărul pensionarilor a scăzut faţă de anul trecut. Cu cât a crescut pensia medie

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 68.000 în trimestrul al treilea din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2012, iar pensia medie lunară a ajuns la 808 lei, fiind cu 4,8 la sută mai mare, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

406 afișări
Imaginea articolului INS: Numărul pensionarilor a scăzut faţă de anul trecut. Cu cât a crescut pensia medie

INS: Numărul pensionarilor a scăzut faţă de anul trecut. Cu cât a crescut pensia medie (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit INS, în trimestrul al treilea, numărul mediu de pensionari a fost de 5.401.000, în scădere cu 68.000 faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi cu 12.000 faţă de trimestrul al doilea al acestui an.

Pensia medie lunară în trimestrul al treilea a fost de 808 lei, mai mare cu 4,8 la sută faţă de perioada similară a anului precedent şi cu 0,1 la sută faţă de trimestrul al doilea din acest an.

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9 la sută) în numărul total de pensionari.

"Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 812 lei în trimestrul III 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (650 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.026 lei în Municipiul Bucureşti)", se arată într-un comunicat de presă transmis de INS.

Potrivit sursei citate, 72,7 la sută dintre pensionarii de asigurări sociale au fost pensionari pentru limită de vârstă, în timp ce doar 2,1 la sută au fost persoane pensionate anticipat şi anticipat parţial.

Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul al treilea, faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,5 la sută.

Potrivit INS, în trimestrul al treilea al acestui an au fost 539.000 de persoane beneficiare ale prevederilor OUG 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate. Dintre acestea, 389.300 de persoane sunt din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 8,3 la sută din totalul pensionarilor din această categorie, iar 149.700 sunt din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, adică 26,9 la sută din totalul acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici