MCTI va semna contracte de finanţare europeană de peste 300 milioane euro. 15 milioane vor fi pentru informatizarea spitalelor

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va semna, până în luna aprilie a acestui an, contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de peste 300 de milioane de euro, din această sumă 15 milioane fiind alocate pentru informatizarea spitalelor.

76 afișări
Imaginea articolului MCTI va semna contracte de finanţare europeană de peste 300 milioane euro. 15 milioane vor fi pentru informatizarea spitalelor

MCTI va semna contracte de finanţare europeană de peste 300 milioane euro. 15 milioane vor fi pentru informatizarea spitalelor (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Potrivit ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme, Ministerul Comunicaţiilor va semna, cel mai probabil, până în luna aprilie a acestui an, contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de peste 300 de milioane de euro, din această sumă fiind deja semnate contracte de 35 de milioane de euro.

Valerian Vreme a precizat că din totalul banilor alocaţi din fonduri europene Ministerului Comunicaţiilor, 15 milioane de euro sunt fonduri destinate programului "E-sănătate", program prin care spitalele pot beneficia de hardware si software.

Vreme a menţionat că a doua fază a programul "E-sănătate" va fi lansată în luna martie a acestui an şi că se aşteaptă ca 40 de spitale să primească finanţare care să le permită achiziţionarea de hard şi soft de ultimă generaţie.

Ministrul Comunicaţiilor a spus că în prima fază a programului 17 unităţi sanitare au primit fonduri europene pentru informatizare în valoare de 15 milioane de euro.

Prezent, luni seară, în oraşul prahovean Comarnic, unde a semnat un contract de finanţare în valoare de jumătate de milion de euro, contract prin care Primăria din oraş îşi va moderniza întregul sistem informatic, ministrul Valerian Vreme a precizat că la nivelul Ministerului Comunicaţiilor există mai multe programe destinate IMM-urilor şi a făcut un apel la reprezentanţii acestora să profite de aceste programe şi să acceseze fonduri europene, care să le permită informatizarea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici