:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1688/16223397/2-7418849-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpg) 
„Procurorii, potrivit lui 132 din Constituţie, îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei şi această autoritate nu înseamnă că ministrul Justiţiei intră între coperţile dosarului şi întreabă «Ce ai făcut acolo şi de ce?», înseamnă multe alte componente, dar nu soluţia, adică nu intră pe competenţa procurorului. La momentul acela, era deja început un dosar. Dosarul declinat de la DNA la Parchetul General. E normal ca procurorul să dea o soluţie în acel dosar, că el era la jumatea drumului, era la jumatea declaraţiilor. Dar o soluţie de clasare, orice ar fi, tot trebuie dată. O soluţie trebuia dată. Dar nu mai putea să continue pe circumstanţele adoptării ordonanţei, pe împrejurări, pe legalitate, pe temeinicie şi pe constituţionalitate. Eu am convingerea că, după acea decizie, procurorul, cât ar fi el de la Parchetul General, nu poate să încalce decizia Curţii Constituţionale. Sunt convins de faptul că nu va mai urmări oportunitate, legalitate, temeinicie sau constituţionalitate. Nu am de unde să ştiu dacă ei cumva suspectează fapte penale de drept comun, care revin procurorului”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la România Tv.
Sursele judiciare au confirmat pentru MEDIAFAX că Florin Iordache a fost audiat vineri, în calitate de martor, în dosarul Ordonanţei de Urgenţă 13.
Întrebat dacă a dat explicaţii în faţa procurorilor, fostul ministrul a spus: „nici nu confirm, nici nu infirm, nu comentez în niciun fel”.
Parchetul General a anunţat în 13 martie, după motivarea Curţii Constituţionale, că ancheta privind OUG 13 continuă pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte.
La finele lunii februarie, DNA a dispus declinarea dosarului privind OUG 13 la Parchetul General în legătură cu o parte din acuzaţii. Procurorii au clasat atunci cauza în ceea ce priveşte infracţiunea de folosirea influenţei de lider al unui partid politic. În acest dosar, la DNA au fost audiaţi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, Graţiela Gavrilescu, la acea vreme ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, secretarul general al guvernului, Mihai Busuioc, procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei şi Oana Hăineală, procuror şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, cu toţii având calitatea de martor.
Judecătorii CCR arătau, în motivarea deciziei de existenţă a unui conflict juridic între DNA şi Guvern, că DNA şi-a arogat competenţe şi a excedat cadrul legal, acţiunea sa de verificare a OUG 13 fiind una abuzivă.
 Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Proiectul de modificare a codurilor, trimis la DNA, DIICOT, CSM şi PG. Aştept sugestii până joi
 							 							Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Proiectul de modificare a codurilor, trimis la DNA, DIICOT, CSM şi PG. Aştept sugestii până joi 							
 Citeşte şi: 							Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege privind codurile penale, fără prag pentru abuzul în serviciu. Toader: Va intra în procedură parlamentară unde se va întâlni cu domnul Iordache

 Citeşte şi: 							Carmen Dan vrea detaşarea Oanei Schmidt Hăineală la MAI, după ce aceasta a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei în scandalul OUG 13
 							 							Citeşte şi: 							Carmen Dan vrea detaşarea Oanei Schmidt Hăineală la MAI, după ce aceasta a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei în scandalul OUG 13 							
 Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei: Nu voi impune un prag pentru abuzul în serviciu, judecătorul are libertate. Proiect de lege de modificare a Codurilor penale, în acord cu CCR, depus la Guvern
 							 							Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei: Nu voi impune un prag pentru abuzul în serviciu, judecătorul are libertate. Proiect de lege de modificare a Codurilor penale, în acord cu CCR, depus la Guvern 							
 Citeşte şi: 							Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei: Lucrez la instituirea răspunderii magistraţilor, inclusiv la cea penală
 							 							Citeşte şi: 							Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei: Lucrez la instituirea răspunderii magistraţilor, inclusiv la cea penală 							
 Citeşte şi: 							Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei: Voi demara un audit la DNA, DIICOT şi Parchetul General
 							 							Citeşte şi: 							Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei: Voi demara un audit la DNA, DIICOT şi Parchetul General 							
 Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei, întâlnire cu reprezentantul Penitenciarelor despre situaţia angajărilor
 							 							Citeşte şi: 							Ministrul Justiţiei, întâlnire cu reprezentantul Penitenciarelor despre situaţia angajărilor