Ministrul Transporturilor cere corpului de control să verifice proiectul extinderii reţelei de metrou până la Otopeni

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a trimis corpul de control al Ministerului să verifice stadiul proiectului de legătură a reţelei de metrou din Bucureşti cu aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

Share pe Facebook 770 afişări

Ministrul Transporturilor cere corpului de control să verifice proiectul extinderii reţelei de metrou până la Otopeni (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Corpul de control nu este o sperietoare, el trebuie să constate în ce fază se află proiectul şi dacă sunt greutăţi care depind de noi să le rezolvăm", a spus Silaghi, aflat în vizită pe şantierul magistralei 5 de metrou.

Lucrările la magistrala 5, tronsonul Râul Doamnei-Eroilor, au o întârziere de 1-2 luni, care însă va fi recuperată, potrivit MTI, astfel încât termenul de finalizare rămâne 2015.

Responsabilul tehnic al proiectului, Ioan Ursu, a declarat că până la finele anului viitor companiile constructoare vor finaliza structura staţiilor.

"Până la sfârşitul anului viitor vom termina structura staţiilor şi apoi mai durează aproximativ doi ani până la finalizare", a spus Ursu.

Pentru finalizarea lucrărilor, respectiv dotarea reţelei cu echipamentele necesare, Metrorex va organiza anul viitor o licitaţie.

Ursu a mai spus că întârzierile au fost determinate de mutarea utilităţilor.

În martie 2011 Metrorex a semnat un contract de 215 milioane euro, fără TVA, pentru execuţia tronsonului Râul Doamnei-Eroilor cu un consorţiu condus de compania italiană Astaldi şi anunţa că tronsonul va fi deschis în 2014.

Administratorul reţelei de metrou a lansat, în mai 2012, anunţul de intenţie pentru licitaţia privind construcţia magistralei 6, de legătură cu aeroportul Henri Coandă. Linia ar urma să fie pusă în funcţiune în 2017-2018, valoarea estimativă a contractului fiind de 1,05 miliarde euro, fără TVA.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
METROU ,
CONTROL ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.