Nicuşor Constantinescu rămâne cu mandatul de arestare preventivă. Decizia este definitivă

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, joi, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei.

547 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Constantinescu rămâne cu mandatul de arestare preventivă. Decizia este definitivă

Nicusor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat în discuţie, joi, contestaţia lui Nicușor Constantinescu împotriva deciziei Tribunalului Capitalei prin care s-a dispus, din nou, arestarea preventivă a preşedintelui CJ Constanţa.

Avocaţii acestuia au adus noi înscrisuri medicale semnate de un medic american. Pe de altă parte, procurorul DNA a cerut ca aceste documente să fie prezentate în varianta originală, pentru că există suspciuni cu privire la autenticitatea acestora. "Eu nu mă pot baza pe aceste încrisuri înmânate în copie", a arătat procurorul DNA.

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au declarat, după terminarea judecării contestaţiei, că vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la atitudinea procurorului anticorupţie care respinge veridicitatea scrisorilor medicale referitoare la preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.

Apărătorii preşedintelui CJ Constanţa au fost nemulţumiţi pentru că procurorul de caz, reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), "se face că nu cunoaşte legea ori nu o cunoaşte".

"Aceste acte pe care medicii le emit (...) nu sunt puncte de vedere personale ale unui doctor. Reprezintă o analiză elaborată a conducerii spitalului. (...) Azi (joi - n.r.) am avut neplăcuta situaţie de a constata că DNA contestă absolut orice document medical, contestă apostilările secretarului pe justiţie din New York", a spus avocatul Cătălin Dancu.

Dancu a adăugat că preşedintele CJ Constanţa este foarte grav bolnav. "Doamna procuror îşi permite să pună la îndoială toate tomografele, toate rezultatele medicale, probitatea profesională a medicului, nu are nicio limită, fără să aibă cunoştinţe. (...) Cred că singura soluţie liniştitoare pentru DNA este ca domnul Nicuşor Constantinescu să fie mort", a conchis apărătorul lui Constantinescu.

Tribunalul Bucureşti a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul Bucureşti a arătat că preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare.

"Inculpatul, deşi avea cunoştinţă despre existenţa unui proces penal în care este acuzat de săvârşirea presupuselor infracţiuni, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, totuşi începând cu data de 2 iulie 2014, inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţia de a nu părăsi ţara, precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului de către Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală", s-a arătat în motivare.

În acelaşi document, judecătorul a mai spus că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi pe teritoriul României.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

În motivarea primei decizii de arestare, Tribunalul Capitalei spunea, despre conţinutul unei scrisori medicale depuse la instanţă de Nicuşor Constantinescu, că acesta se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele CJ Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".

Pe de altă parte, într-o altă cauză, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, la 1 august, decizia de ridicare a controlului judiciar dispus în cazul lui Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici