„Au existat mai multe termene legate de acest document (lista de medicamente compensate şi gratuite – n.r.), dar de fiecare dată a existat şi menţiunea că aşteptăm avizul comisiilor de specialitate”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit căruia, în prezent, nu există toate punctele de vedere ale comisiilor ce avizează introducerea de molecule pe listă.
Eugen Nicolăescu a precizat că Ministerul Sănătăţii a înregistrat, în iunie, 167 dosare pentru noua listă a medicamentelor compensate, dintre care 141 sunt pentru introducerea de medicamente noi, iar 26, pentru indicaţii terapeutice noi.
Potrivit ministrului, din totalul medicamentelor pentru care au fost depuse dosare, 16% sunt pentru cancer, 10% – pentru diabet, 8% – pentru hipertensiune arterială, 5% – pentru anemii, 4% – pentru leucemii, 2% – pentru boli psihice, iar restul vizează alte suferinţe.
„Vreau să fac precizarea că ultima modificare a listei s-a făcut în 2008, iar în 2009 ar fi trebuit să fie elaborate protocoalele care să însoţească această nouă listă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care astăzi avem aproape patru miliarde de lei arierate. În acest interval, nefăcându-se niciun control, iată de ce CNAS a anunţat că va înfiinţa o direcţie specială de control antifraudă”, a mai spus Nicolăescu.
În 30 mai, Eugen Nicolăescu anunţa că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august şi că aceasta este într-o „fază avansată” de lucru.
Citeşte şi: Nicolăescu: Noua listă a medicamentelor compensate ar putea intra în vigoare la 1 august
La jumătatea lunii aprilie, ministrul Sănătăţii declara, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumaţi să recomande generice, până la sfârşitul lui 2013.
Citeşte şi: Nicolăescu: Noua listă de compensate, din 1 iulie. Protocoalele terapeutice, până la sfârşitul anului