- Home
- Social
- SINAIA, (30.09.2018, 14:46)
- Laura Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video NUNTĂ în oraşul regal Sinaia | Fostul principe Nicolae şi Alina Binder au fost CUNUNAŢI/ Sute de oameni, prezenţi la ceremonia religioasă EMOŢIONANTĂ - VIDEO, GALERIE FOTO
Cununia religioasă a fostului principe Nicolae cu Alina Binder a avut loc, duminică, în Biserica Sfântul Ilie din Sinaia şi a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi un sobor de preoţi. Maşina cu care mirii au ajuns la biserică a fost întâmpinată de sute de oameni, care au venit cu flori, iar unii au şi steaguri cu stema casei regale.
4476 afișări
Sute de persoane au ieşit pe drumul care duce către Biserica ”Sfântul Ilie” din Sinaia pentru a întâmpina alaiul de nuntaşi. Printre acestea se află şi o familie care şi-a prelungit sejurul la Sinaia pentru a asista la ceremonii.
”Eu sunt din Urlaţi. Am venit în Sinaia acum o săptămână şi ne-am prelungit sejurul ca să putem vedea această ceremonie. Am lacrimi în ochi. Pentru că mama lui nu e alături de el. Trebuia să lase totul. O mamă pentru fiul ei lasă totul”, a declarat o femeie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Interviul integral Macron – The Economist. Europa, arme nucleare și restabilirea ordinii mondiale: Cum vede Macron viitorul?
-
Germania, Franţa şi SUA conduc în topul ţărilor care controlează grupuri de firme în România. 3 din 10 români lucrează într-o multinaţională
-
Reacţia Ucrainei după ce Putin l-a pus pe Zelenski pe „lista persoanelor căutate”
-
Biserica din Alba a ars de la o lumânare aprinsă nesupravegheată. Tragedia vine după alta la Bucureşti unde un om a murit tot de la o lumânare
“Este un eveniment unic pentru care am venit special cu toată dragostea”, a afirmat o altă femeie.
O altă femeie aşezată lângă biserică a spus că a venit din Bucureşti special pentru a asista la ceremonii.
”E un eveniment în România care nu s-a văzut de mult timp. Am adus şi flori. Sunt din Bucureşti, am venit special. Le urez casă de piatră, să fie fericiţi şi aşteptăm cât se poate de repede să vină în România şi să ia coroana, să fie rege”, a spus aceasta.
Mirii au ieşit din maşină în aplauzele mulţimii. Oamenii au strigat ”Nicolae” şi ”Fericire”.
Organizatorii au umplut lăcaşul de cult cu buchete de hortensii şi trandafiri albi, aceleaşi flori fiind aşezate şi pe treptele bisericii. În faţa bisericii a fost amplasat un ecran mare pe care poate fi vizionată ceremonia.
Muzica a fost asigurată de Corul Operei române, care la intrarea miresei cântă imnul mirilor ”Vino din Liban, mireasă”.
Cununia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi un sobor de preoţi.
Au fost alese 6 domnişoare de onoare, una dintre ele fiind sora fostului principe Nicolae.
Potrivit biroului de presă al nepotului regelui Mihai, naşi sunt Liviu şi Simona Popescu, Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu-Filitti.
Printre invitaţi se numără şi generalul Gelaledin Nezir, omul care a stat în spatele funeraliilor Regelui Mihai.
Familia Regală a României nu participă la acest eveniment.
Potrivit unui comunicat de presă al Familiei Regale, sâmbătă şi duminică, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu fac o vizită în oraşele Soultzmatt şi Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitaţia oficială a autorităţilor celor două municipalităţi.
Citeşte şi: LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49
Citeşte şi: Ce face Familia Regală în ziua nunţii fostului principe Nicolae. Cum a rămas acesta fără titlu
Citeşte şi: NOBEL 2018. Premiile Nobel, distincţii înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei
Citeşte şi: Premiile Nobel - fapte şi cifre: De la cel mai tânăr laureat, până la personalităţile care au refuzat prestigioasa distincţie sau famili pentru care Nobelul a devenit o tradiţie
Citește pe alephnews.ro: Cafea sau ceai dimineața? Ceea ce bei îți reflectă personalitatea
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Ce face Familia Regală în ziua nunţii fostului principe Nicolae. Cum a rămas acesta fără titlu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe