Olguţa Vasilescu: Am 40 de dosare penale la ora actuală. Suntem un partid decimat / Despre primarii de municipiu: fiecare are minimum patru dosare la DNA

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, vineri seară, că este vizată de un dosar penal după ce a semnat o ordonanţă de urgenţă prin care limita creşterea pensiilor militare. Ministrul Muncii a adăugat că este vizată în aproximativ 40 de dosare penale, precizând că fiecare primar de municipiu mare ar avea minimum patru dosare la DNA.

8085 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu: Am 40 de dosare penale la ora actuală. Suntem un partid decimat / Despre primarii de municipiu: fiecare are minimum patru dosare la DNA

Olguţa Vasilescu: Sunt singurul ministru din Guvern cu dosar că am semnat o OUG privind pensiile militare

UPDATE 22:18 Olguţa Vasilescu: Am 40 de dosare la ora actuală. Cine îşi închipuie că a scăpat nu ştie sistemul

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri seară, că, din informaţiile pe care le are are, este vizată în aproximativ 40 de dosare penale, precizând că fiecare primar de municipiu mare ar avea minimum patru dosare la DNA.

Ministrul Muncii susţine că a fost interceptată o perioadă îndelungată într-un dosar în care nu avea nicio calitate.

"În 2014, a venit ordin pe mine să fiu executată, exact perioada în care mi-a spus Vanghelie «Vezi că urmează». Marian avea mulţi prieteni în servicii. (...) În 2014, pe mine m-au urmărit nişte procurori, care unul dintre procurori ar fi promis unui personaj, un asistat social am înţeles, că îl va ajuta într-un dosar al Judecătoriei, dosarul fiind cu nişte termene. Nu era nicio legătură cu primăria, dar pe denunţătorul respectiv, care era al DNA-ului, adică acel asistat social, cei de la DNA, în speţă doamna Moraru Iorga, care acum se dă victima sistemului, el a fost pus să spună «Ne lucrează Olguţa». El nu mă cunoştea pe mine, niciunul nu mă cunoştea. Apărându-mi numele acolo, au putut să se ducă la judecător, să ceară mandat de urmărire, de interceptare cu tot tacâmul, filaj, ascultare telefonică, ambientală, GPS, tot, pe mine, pe doamna viceprimar de la vremea respectivă şi pe secretarul Primăriei", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la România Tv.

Ministrul Muncii a precizat că, din informaţiile sale, ar fi vizată în aproximativ 40 de dosare penale.

"A durat foarte mult acea urmărire, costă 3.000 de euro pe zi, am înţeles, şi mandatul a fost tot mereu prelungit, prelungit, pentru că se tot disjungeau alte dosare. Eu cred că am 40 de dosare la ora actuală. Am inclusiv dosar, plângere făcută şi intereptată probabil în acel dosar pentru că nu am asfaltat strada unui cetăţean. Un cetăţean care îşi făcuse o casă în câmp, binenţeles că Primăria nu a investit bani ca să îi facă drum până acolo şi mi-a făcut plângere penală. Ei nu aveau nimic despre mine, dar au urmărit să pic pe interceptare cu orice", a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul a mai spus că fiecare primar de municipiu mare are minim patru dosare la DNA.

"Avem un partid decimat. Cred că nu există primar de mare muncipiu în această ţară care să nu aibă minim patru dosare la DNA. Cine îşi închipuie că a scăpat nu cunoaşte sistemul. Dosarul lui va ieşi la un moment dat, când va fi important, într-o funcţie sau când va deranja pe cineva sau când va deveni ţintă", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ştirea iniţială:

„Sunt singurul ministru din Guvern cu dosar că am semnat o OUG privind pensiile militare”

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, vineri seară, că este vizată de un dosar penal după ce a semnat o ordonanţă de urgenţă prin care limita creşterea pensiilor militare.

"Sunt singurul ministru din acest Guvern care are un dosar penal din cauza faptului că am semnat o ordonanţă de uregnţă referitoare la pensiile militare. Când a apărut ordonanţa de urgenţă, pensionarii militari îşi actualizau pensiile în funcţie de salariile celor în activitate. Şi anul trecut, am spus că din moment ce salariile militarilor cresc în fiecare an cu 25 la sută din diferenţa faţă de care trebuie să ajungă în 2022, deci automat solda le creşte suficient de mult, atunci nu putem să actualizăm şi pensiile pentru că am văzut ce înseamnă actualizarea unei pensii militare care a pornit de la 7.000 în 2015 şi a ajuns la 22.000 în anul 2017", a declarat ministrul Muncii, la România Tv.

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că nu ştie în ce stadiu este dosarul.

"Am plângere penală. Doar m-au informat. Pensionarii militari sunt foarte supăraţi că am semnat acea ordonanţă de urgenţă. Mie mi se pare de bun simţ", a completat ministrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici