Ponta: Nu Vosganian a scris ordonanţa cu angajaţii, era deranjat că a apărut în presă. Ordonanţa, aprobată după ce problemele vor fi clarificate

Guvernul va aproba ordonanţa privind protecţia socială a angajaţilor din companii de stat după ce problemele vor fi clarificate, a declarat premierul Ponta, adăugând că nu ministrul Vosganian a redactat acest act normativ şi că şi acesta a fost deranjat de faptul că proiectul a apărut în presă.

488 afișări
Imaginea articolului Ponta: Nu Vosganian a scris ordonanţa cu angajaţii, era deranjat că a apărut în presă. Ordonanţa, aprobată după ce problemele vor fi clarificate

Varujan Vosganian (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Era (ministrul-n.r.) cel puţin la fel de deranjat ca şi mine de faptul că nu trebuia să...decât după ce eram toţi consultaţi şi puteam să comunicăm toţi corect. În momentul în care s-a aflat un document înainte să-l ştiu eu şi să ştim noi cum trebuie... Eu le reproşez tuturor miniştrilor, şi i-am reproşat şi lui Vosganian, că încă suntem sclavii unui aparat birocratic din ministere care lucrează foarte prost, foarte neprofesionist şi că îi sprijin în totalitate să facă din acele ministere nu nişte aparate birocratice, care întotodeauna spun Nu şi generează tot felul de neînţelegeri, ci un sprijin pentru ministru. Altfel, întotdeauna o să aflaţi care ministru e responsabil, dar nu se întâmplă nimic cu cei care scriu aceste documente, că vă daţi seama că nu a scris Vosganian ordonanţa, sunt nişte oameni din minister", a spus Ponta la RTV.

El a precizat că ordonanţa va fi totuşi aprobată de Guvern, după ce problemele vor fi clarificate.

Întrebat dacă va fi cineva din Ministerul Economiei demis pentru această problemă, premierul a răspuns că este posibil.

"Probabil că în cadrul Ministerului Economiei...dar nu doar la Economie, ăsta (documentul-n.r.) a ieşit în presă", a spus Ponta.

Ministerul Economiei a retras de pe site proiectul ordonanţei de urgenţă privind protecţia socială a persoanelor care urmau să fie disponibilizate din companiile energetice, după ce premierul Victor Ponta a cerut acest lucru.

Proiectul ordonanţei a fost prezentat miercuri dimineaţa de MEDIAFAX şi ulterior publicat şi pe site-ul Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei a retras de pe site proiectul ordonanţei de urgenţă privind protecţia socială a persoanelor care urmau să fie disponibilizate din companiile energetice, după ce premierul Victor Ponta a cerut acest lucru.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind protecţia socială a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, conform textului, şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului.

Într-un comunicat transmis, joi dimineaţa, în legătură cu informaţiile privind "un aşa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie", Guvernul a transmis că documentul nu a fost discutat şi nici aprobat de Executiv, iar singurul proiect susţinut de Guvern este unul referitor la prelungirea unor termene prevăzute în OUG 116 din 2006.

"Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului şi nu este susţinut de acesta. Primul-ministru i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul ministerului şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului", informează Executivul.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, la Guvern, că este autorizat să declare doar că Executivul prelungeşte o serie de termene şi nu va efectua "disponibilizări ample" de personal în companii de stat, dar a precizat că din 1990 nu a existat vreun an fără concedieri şi nu vrea să se creadă că anul 2013 "va fi diferit".

El a arătat că proiectul pregătit prelungeşte o serie de termene aprobate în 2006 şi extinse ulterior, în 2009, pentru protecţia socială a angajaţilor disponibilizaţi. Ministrul a amintit în acelaşi timp că fiecare caz de restructurare va presupune o hotărâre de guvern.

Sistemul de protecţie socială a angajaţilor din companii de stat incluse într-un proces de restructurare a fost reglementat în 2006 şi extins ulterior, în 2009, dar nu fără motiv, ci deoarece Guvernul a pregătit atunci o nouă listă de concedieri, iar pentru acordarea plăţilor compensatorii era nevoie de un cadrul legal. În proiectul de ordonanţă de urgenţă al Cabinetului actual este prevăzut în mod clar că prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite societăţile care pot efectua concedieri colective şi numărul de salariaţi "ce urmează să fie disponibilizaţi".

Întrebat de jurnalişti de ce, din punct de vedere logic, de ce era nevoie de o astfel de ordonanţă de urgenţă dacă Guvernul nu are de gând să concedieze angajaţi din companiile de stat, ministrul Vosganian a afirmat: "Dacă eu vin în faţa dumneavoastră, având un patrimoniu salarial de sute de mii de persoane, să vă spun că nu dorim să concediem pe nimeni până în 2018, m-aţi crede ? Dacă eu am să vă răspund că nu am de gând, din punct de vedere logic m-aţi crede ? Eu spun că viaţa economică este într-o continuă evoluţie şi că avem câteva exemple concrete, care ţin de restructurarea domeniului minier, unde există câteva mine care urmează să disponibilizeze".

Întrebat dacă există posibilitatea ca aceste concedieri să fie efectuate până la sfârşitul acestui an, Vosganian a răspuns: "Nu cred că a existat vreun an, din 1990 încoace, să nu existe şi disponibilizări în sectorul de stat. Nu aş vrea să credeţi că anul acesta va fi diferit, dimpotrivă. Pentru a nu fi diferit şi a exista protecţie în cazul disponibilizărilor, am dat această ordonanţă de urgenţă".

Întrebat de asemenea de ce premierul Victor Ponta a declarat că nu are cunoştinţă de un astfel de proiect de ordonanţă, care ulterior a fost postat chiar pe site-ul ministerului de resort, Vosganian a spus că textul era unul de dezbatere, nu a "ieşit" din Ministerul Economiei şi nu a fost transmis spre avizare celorlalte ministere, astfel că urma să fie depus pe masa premierului după ce şi ceilalţi iniţiatori îşi exprimau acceptul. El a arătat totodată că a fost contactat de Ponta după ce informaţia a fost publicată de MEDIAFAX.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă se arată că prin Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 şi acordurile de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeanã din anul 2011- 2012, Guvernul s-a obligat să rezolve deficienţele constatate la unele întreprinderi de stat prin măsuri care să conducă la restructurarea economico-financiară a acestora şi la eliminarea pierderilor şi eficientizarea pe termen lung a activităţii, în baza cărora se derulează sau se vor derula programe de restructurare a companiilor de stat aflate sub autoritatea Ministerului Economiei.

"Analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecărei companii/societăţi naţionale şi societăţi comerciale din industria miniera, rezultat al reevaluării fiecărei strategii de dezvoltare, au conturat perimetrele miniere de perspectivă, precum şi cele ce urmează a fi închise. Drept urmare, fiecare operator economic va întocmi un program de restructurare prin care va stabili numărul de salariaţi ce urmează a fi disponibilizaţi în perioada 2013-2018 şi care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă constă în reorganizarea activităţii societăţilor comerciale şi, de asemenea, a unui preţ competitiv al energiei electrice şi termice, care presupune disponibilizarea unui număr de salariaţi care vor beneficia de prevederile sale", se arată în document.

Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă care prevede începerea unui program de concediere în companii de stat din sectorul energetic, program care va fi aplicat din acest an şi până în 2018,eliminând SN Cărbunelui Ploieşti de pe lista unităţilor care vor efectua disponiblizări.

Lista prezentată miercuri după-amiaza de minister conţine 15 companii care au/vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018, fără ca Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti să mai figureze pe listă.

Miercuri dimineaţa, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariaţii concediaţi urmând să beneficieze de plăţi compensatorii şi venit lunar de completare. Pe listă apărea şi SN Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale.

Pe aceeaşi listă apar în continuare Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării, Societatea Naţională a Huilei Petroşani, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Natională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Bucureşti, Electrica, cu filialele sale, şi Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.

În document este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.

Persoanele concediate vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Pot beneficia de plăţi compensatorii numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu cel puţin 36 luni înainte de data concedierii. Beneficiază de protecţie socială şi persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societăţi dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile de la care au fost preluate, în perioada prevăzută, şi cele care au fost preluate de societăţile rezultate în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a societăţilor, dar din nou dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societăţile supuse divizării sau altor forme de reorganizare în perioada prevăzută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici