PROGNOZA METEO: Vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Ce temperaturi vor fi în weekend

Sâmbătă vremea se menţine în general frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe în Moldova şi la munte, iar seara şi noaptea posibil şi în Muntenia şi Dobrogea.

531 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Ce temperaturi vor fi în weekend

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime, în general, între 0 şi 8 grade. Spre sfârşitul intervalului, în depresiuni, vor fi condiţii de brumă.

La Bucureşti vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...7 grade.

Duminică vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi izolat ploi slabe, ziua, în regiunile sudice şi montane.

Noaptea, nebulozitatea se va accentua în nord-estul ţării unde pe arii restrânse va ploua, iar în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări la munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în Moldova.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în Delta Dunării, iar cele minime între -1 şi 9 grade.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici