Pronunţarea deciziei definitive în dosarul "Hidroelectrica", al fostului ministru Codruţ Şereş, amânată pentru 29 ianuarie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat pentru 29 ianuarie pronunţarea deciziei definitive în dosarul "Hidroelectrica", în care sunt inculpaţi fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi şase foşti directori ai companiei, la judecarea în fond a cauzei aceştia primind pedepse între patru şi cinci ani de închisoare.

693 afișări
Imaginea articolului Pronunţarea deciziei definitive în dosarul "Hidroelectrica", al fostului ministru Codruţ Şereş, amânată pentru 29 ianuarie

Pronunţarea deciziei definitive în dosarul "Hidroelectrica", al fostului ministru Codruţ Şereş, amânată pentru 29 ianuarie (Imagine: Darius MItrache/Mediafax Foto)

Completul de cinci judecători al ICCJ trebuia să dea luni verdictul în dosarul "Hidroelectrica, însă pronunţarea a fost amânată pentru data de 29 ianuarie, întrucât magistratul Angela Dragne nu a putut fi prezentă, din motive medicale.

Ultimul termen al procesului a avut loc în 16 noiembrie 2015, când Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din Livia Stanciu, Angela Dragne, Luciana Mera, Luminiţa Livia Zglimbea şi Ioana Bogdan, a ascultat pledoariile finale şi ultimul cuvânt al inculpaţilor. De atunci, pronunţarea a fost amânată de trei ori.

Judecarea în apel a dosarului "Hidroelectrica" a început în 27 octombrie 2014, iar dezbaterile s-au încheiat după 14 termene de judecată, care au durat mai bine de un an. Completul de cinci judecători va da o decizie definitivă în acest dosar, în care la judecarea în fond inculpaţii au primit pedepse între patru ani şi cinci ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare.

Sentinţa în fond a fost pronunţată în 31 martie 2014, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş fiind atunci condamnat de un complet de trei judecători de la instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcţii publice, pentru complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a mai decis achitarea lui Codruţ Şereş pentru constituire de grup infracţional organizat.

Şi foştii şefi din Hidroelectrica Eugen Pena, Victoria Geormăneanu, George Asan, Nicolae Opriş, Traian Oprea şi Georgeta Iosif au fost achitaţi pentru constituire de grup infracţional organizat.

În cazul acuzaţiei de abuz în serviciul în formă calificată, instanţa a dispus condamnarea lui Eugen Pena, Traian Oprea şi George Asan la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interdicţie de a ocupa funcţii publice, iar a lui Nicolae Opriş la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interdicţie de a ocupa funcţii publice.

Totodată, Victoria Geormăneanu şi Georgeta Iosif au fost condamnate la patru de închisoare cu suspendare, cu termene de încercare de şapte şi, respectiv, şase ani.

Judecătorii au menţinut sechestrele asigurătorii puse în timpul urmăririi penale pe bunurile acestora, respectiv pe mai multe autoturisme, locuinţe şi terenuri, precum şi pe sume de bani aparţinând inculpaţilor, în valoare totală de aproximativ şase milioane de lei, 400.000 de euro şi 200.000 de dolari.

Decizia din 31 martie 2014 a fost contestată în 29 august 2014 la Completul de cinci judecători al instanţei supreme. Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. În rechizitoriul trimis instanţei, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruţ Şereş de complot şi subminarea economiei naţionale.

În acelaşi dosar, procurorii i-au deferit justiţiei şi pe cei care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriş, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.

Potrivit probelor din dosar, Eugen Pena a iniţiat şi a constituit o asociere infracţională, împreună cu Traian Oprea, Victoria Geormăneanu, George Lavinius Asan, Nicolae Opriş şi Georgeta Iosif şi au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societăţii şi bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare a cantităţilor de energie electrică rezultate din producţia proprie şi din achiziţiile de la alţi producători, în condiţii total nefavorabile societăţii şi a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional - ramură strategică a economiei naţionale, aspect de natură să submineze economia naţională.

Fosta echipă de conducere de la Hidroelectrica este acuzată că, în cursul anului 2003, în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu a invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu a luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.

Anchetatorii au mai arătat că, în perioada 2003 - 2004, aceştia au acţionat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităţilor de energie electrică pe o perioadă de nouă-zece ani, deşi SC Hidroelectrica SA nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piaţa concurenţială pentru furnizare de energie electrică şi nici acte adiţionale la contractele aflate în derulare.

Codruţ Şereş execută, din 27 ianuarie 2015, pedeapsa de patru ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul privatizărilor strategice.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy - la patru ani de închisoare, Stamen Stanchev - la cinci ani şi două luni, consultantul internaţional Vadim Benyatov - la patru ani şi şase luni, Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor în mandatul lui Nagy - la cinci ani, Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) - la patru ani şi şase luni, cetăţeanul ceh Michal Susak - la patru ani şi opt luni, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez - la patru ani şi şase luni, Gabor Kerekes - la patru ani şi cetăţeanul turc Mustafa Oral - la trei ani de închisoare.

La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia dinâ funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici