PROTESTE paralele la Universitate, faţă de proiectul ROŞIA MONTANĂ şi EUTANASIEREA CÂINILOR. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat

Protestatarii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au ocupat Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti şi sâmbătă noapte, în a paisprezecea zi a protestului, au fluturat steaguri tricolore, au cântat şi au scandat "Fără violenţă".

1299 afișări
Imaginea articolului PROTESTE paralele la Universitate, faţă de proiectul ROŞIA MONTANĂ şi EUTANASIEREA CÂINILOR. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat

PROTESTE paralele la Universitate, faţă de proiectul ROŞIA MONTANĂ şi EUTANASIEREA CÂINILOR (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

A paisprezecea zi a protestului a început, ca şi zilele trecute, în zona fântânii de la Universitate, unde s-au adunat aproximativ o sută de persoane, cu steaguri şi peturi umplute cu pietricele, au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană!" şi au afişat pancarte cu mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist.

Ulterior, manifestanţii au plecat spre Bulevardul Regina Elisabeta, la fel cum au făcut şi în serile trecute, s-au aşezat pe drum şi au continuat protestul, scandând "Fără violenţă".

Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevardul ocupat de protestatari, între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.

Manifestanţii de la Universitate cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Câteva zeci de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au participat, sâmbătă după-amiază, la un protest inedit. Acestea s-au urcat într-un tramvai al liniei 21, la capătul de la Piaţa Sfântul Gheorghe, cu bannere pe care au avut mesaje de respingere a proiectului privind exploatarea mineră de la Roşia Montană şi cu pliante pentru călători, pe care au scris efectele exploatării cu cianuri şi motivele protestelor organizate în ultimele două săptămâni în Piaţa Universităţii. În textul de pe pliante mai scria că cetăţenii sunt invitaţi la protestul de duminică, de la ora 17.00, din Piaţa Universităţii.

PROTEST faţă de eutanasierea câinilor

Simultan cu protestul celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană a avut loc o altă manifestaţie, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, unde sunt peste 60 de persoane care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.

Aceştia au scandat "Dreptul la viaţă", "Opriţi măcelul", "Nu plecăm până nu-i salvăm", au afişat un banner cu mesajul "Eutanasierea = teorie. În realitate se întâlnesc atrocităţi. Eutanasierea înseamnă moarte fără durere" şi au avut cartoane pe care scria "Omorârea câinilor nu a rezolvat nimic timp de 20 de ani", "Da sterilizare", Chiar vrei să îl înveţi pe copilul tău că soluţia e crima?", "Dacă tot le-aţi luat banii, nu le luaţi şi viaţa", "Unde sunt banii lor, banii maidanezilor".

Unii dintre manifestanţi au venit în Piaţa Universităţii după ce au participat la un marş de protest, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Romană - Universitate. Aceştia au mers în marş cu animalele de companie, pe care le-au numit "foşti maidanezi", au scandat "Dreptul la viaţă" şi au afişat mesaje pe care scria "Nu vrem măcel", "Alege viaţa" "Stop crimelor", "Nu vrem crime, vrem soluţii pentru viaţă", Nu eutansierii".

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Punctul culminant al protestelor a fost duminică, 8 septembrie, când peste 7.000 de persoane au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş. Proteste similare au avut loc atunci în mai multe oraşe din ţară, între care Cluj-Napoca, Braşov, Alba-Iulia, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Iaşi.

Şi în 15 septembrie protestatarii vor să se strângă în Piaţa Universităţii, de unde să plece în marş pe traseul Bd. Ion C. Brătianu - Bd. Unirii - Bd. Nerva Traian - Calea Văcăreşti - Bd. Tineretului - Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii.

Proteste similare sunt anunţate duminică 15 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

La Roşia Montană, 22 de mineri se află în subteran de miercuri, blocându-se acolo şi cerând să vină preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier. Ei au continuat şi joi protestul în galeria Cătălina-Monuleşti, iar vineri alţi unsprezece mineri au coborât în mină şi s-au solidarizat cu primii 22, cerând aprobarea proiectului minier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici