RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou

Cei care şi-au dus automobilul vechi la casat pentru a-şi achiziţiona unul nou, cu reducere, prin Programul Rabla vor avea un termen de 45 de zile de la eliberarea tichetului, pentru a-l depune la dealer auto de la care doresc să-şi cumpere maşina nouă, potrivit proiectului lansat luni în dezbatere.

10049 afișări
Imaginea articolului RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou

RABLA 2013: Beneficiarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a contracta un automobil nou (Imagine: Adi Piclisan/Arhiva Mediafax Foto)

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, au susţinut, luni, o conferinţă de presă în care au prezentat modul în care se va derula Programul Rabla în 2013, conform proiectului lansat în dezbatere publică.

Proiectul include o serie de noi termene. Astfel, Adrian Gearâp a explicat că, iniţial, va exista un termen de 10 zile în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul valoric pe baza căruia să-şi achiziţioneze cu reducere un autovehicul nou.

La rândul său, REMAT-ul are la dispoziţie 30 de zile, din momentul în care primeşte tichetele de la AFM, să le distribuie. După primirea tichetului, beneficiarul Programului Rabla trebuie să respecte un termen de 45 de zile în care să depună tichetul primit la dealear-ul auto la care doreşte să-şi cumpere autovehiculul nou.

La rândul său, dealear-ul auto trebuie să furnizeze maşina nouă în termen de 90 de zile şi fără a depăşi data de 20 noiembrie, când se încheie Programul Rabla anul acesta, a explicat Gearâp.

Aceste prevederi figurează în proiectul de ghid de finanţare a Programului Rabla, lansat luni în dezbatere publică de către Ministerul Medicului. Până în 22 aprilie, sunt aşteptate sugestii şi propuneri privind derularea programului, pentru ca, după această dată, să poată fi validaţi colectorii şi dealear-ii auto care vor participa la program în acest an. Aceştia îşi vor putea depune dosarele din 22 aprilie timp de 14 zile lucrătoare, iar tichetele valorice vor putea fi distribuite din 15 mai.

Repartizarea tichetelor de către AFM REMAT-urilor se va face pe fiecare judeţ, ţinând cont de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcul auto judeţean.

REMAT-urile din acelaşi judeţ vor primi fiecare acelaşi număr de tichete. Iniţial, fiecare Remat va primi jumătate din tichetele care îi sunt rezervate şi va trebui să le consume în 30 de zile, perioadă la finalul căreia le va returna pe cele nedistribuite, iar ulterior colectorul respectiv va primi şi restul tichetelor care îi erau rezervate.

Potrivit statisticilor prezentate în conferinţa de presă de luni, în Bucureşti se găsesc cele mai multe astfel de autovehicule mai vechi de 10 ani - aproape 400.000. Un număr mare de astfel de autovehicule vechi, de peste 100.000, se află în judeţe printre care Timiş, Prahova, Dolj şi Cluj, care vor beneficia de un număr mai mare de tichete decât restul judeţelor.

În Programul Rabla se pot înscrie persoanele fizice şi juridice care deţin autoturisme şi autoutilitare mai vechi de 10 ani şi instituţiile publice care au aceleaşi categorii de vehicule mai vechi de cinci ani.

Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul "Rabla", vor fi distribuite de pe 15 mai şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi din fiecare judeţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici