Romsilva îi sfătuieşte pe români să mănânce peşte de Anul Nou ca să treacă mai uşor peste greutăţi

  • Reprezentanţii Romsilva au un mesaj pentru români înainte de Anul Nou: mâncaţi peşte la masa festivă dacă vreţi să treceţi mai uşor peste greutăţi.
  • Iar ca să-i convingă, cei de la Romsilva au alăturat mesajului o filmare cu un păstrăv în libertate.
134 afișări
Imaginea articolului Romsilva îi sfătuieşte pe români să mănânce peşte de Anul Nou ca să treacă mai uşor peste greutăţi

Romsilva îi sfătuieşte pe români să mănânce peşte de Anul Nou ca să treacă mai uşor peste greutăţi

Potrivit Romsilva, filmarea a fost făcută în Parcul Naţional Călimani. Astfel, cei de la compania naţională încearcă să-i convingă pe români să mănânce peşte de Anul Nou şi, conform tradiţiei, să treacă mai uşor peste greutăţi.

„Pentru că suntem în prag de an nou şi pentru că tradiţia spune că dacă servim peşte la masa festivă dintre ani vom trece mai uşor prin greutăţile anului care vine, precum peştele prin apă, vă prezentăm un video care demonstrează agilitatea şi forţa păstrăvului”, scrie în mesajul Romsilva, postat pe Facebook.

Potrivit Romsilva, păstrăvul de munte este cel mai bun înotător din apele din România. Acesta străbate apa cu uşurinţa unei săgeţi, învingând obstacolele peste care nu poate trece niciun alt peşte şi, la nevoie, sare cascade până la patru metri înălţime.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici