- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Salvamontiştii din Buşteni avertizează că pe Platoul Bucegi vântul bate cu putere viscolind zăpada
Salvamontiştii din Buşteni îi anunţă pe turişti că toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise şi îi avertizează să nu urce pe munte, întrucât pe Platoul Bucegi vântul bate cu putere viscolind zăpada.
Salvamontiştii din Buşteni avertizează că pe Platoul Bucegi vântul bate cu putere viscolind zăpada (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise în această perioadă, aşa cum se întâmplă în fiecare iarnă.
Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu plece în drumeţii montane, întrucât în zonele înalte, la altitudini de peste 1.000 de metri, a nins, vântul bate cu putere viscolind zăpada, iar vizibilitatea este redusă.
La altitudini sub 1.000 de metri sunt precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă.
Conform sursei citate, telecabina care urcă din staţiunea prahoveană Buşteni până în zona Babele din Masivul Bucegi a fost oprită, sâmbătă, din cauza vântului care suflă cu peste 60 de kilometri pe oră.
-
Blaga, Olteanu, Marko şi Videanu, audiaţi la instanţa supremă în dosarul privatizărilor strategice
Social astăzi, 10:12
Vasile Blaga, Bogdan Olteanu, Marko Bela şi Adriean Videanu, foşti miniştri în guvernul Tăriceanu, au venit, marţi, la ICCJ pentru a da declaraţii, în calitate de martori, referitoare la discuţiile care au avut loc într-o şedinţă de Guvern din 2005 privind privatizările unor companii româneşti. citeşte tot
-
Cazul femeii dispărute la Constanţa: Cadavrul acesteia, găsit de anchetatori într-o lizieră
Cadavrul soţiei unui politician turc dispărută la începutul lunii mai, la Constanţa, a fost găsit de anchetatori într-o lizieră, după ce unul dintre cei doi bărbaţi reţinuţi în acest caz, între care şi fratele victimei, a declarat la audieri unde s-ar afla trupul, au afirmat surse judiciare. citeşte tot





Nu exista comentarii