Pompierii militari din Cernavodă intervin, miercuri, în comuna Saligny, după ce a fost semnalată o scurgere de gaz la o garnitură aflată în gara din localitate.
Trenul are în componenţă 40 de vagoane pline cu gaz petrolier lichefiat, iar pompierii militari au fost solicitaţi să asigure măsurile de prevenire a incendiilor până când specialiştii remediază defecţiunea.
Problemele au fost semnalate doar la unul din cele 40 de vagoane, fiind pierderi de gaz de la vana de descărcare.

La faţa locului s-au deplasat două autospecialele de la Detaşamentul de pompieri Cernavodă – în total nouă subofiţeri, dar şi o ambulanta SMURD, cu trei subofiţeri. Pompierii militari au izolat zona şi aşteaptă ca echipa specializată a operatorului economic care deţine gazul sa remedieze defecţiunea.
Potrivit CFR Călători, patru trenuri sunt afectate.
”Începând cu ora 8.30, ISU interzice circulaţia trenurilor de pasageri între Cernavodă Pod şi Medgidia, ca urmare a unor scurgeri de gaz lichefiat (GPL) la un vagon de marfă în zona Saligny. Este afectată circulaţia următoarelor trenuri: IR 1581 Bucureşti – Constanţa, IR 1580 Constanţa – Bucureşti, IR 1822 Arad – Constanţa, R 8202 Constanţa – Buzău. CFR Călători va relua circulaţia imediat ce ISU va permite acest lucru”, arată sursa citată.


Citeşte şi: Veste proastă pentru studenţi: Nu mai au gratuitate la transportul feroviar cei de peste 26 de ani/ Scrisoare deschisă transmisă de Uniunea Studenţilor
Citeşte şi: Braconaj arheologic: Mii de fragmente de vase ceramice, sute de monede, arme şi statuete, ridicate de poliţiştii din judeţul Caraş-Severin
Citeşte şi: Mai multe dosare de admitere, ridicate de ofiţerii DGA de la Universitatea din Petroşani: „Este un dosar nou deschis pentru abuz în serviciu, înşelăciune şi falsuri”