Şeful CNADNR: Ne-am făcut datoria, dar am fost discreţi; Dragnea: Acum câteva zile nu eraţi discreţi

Directorul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Mircea Pop, a informat Comandamentul de iarnă că instituţia s-a implicat în deszăpezire la nivel naţional, dar că a fost discretă, vicepremierul Dragnea replicând însă că "discreta" CNADNR şi-a făcut reclamă cu directorii de la Bâlea Lac.

1440 afișări
Imaginea articolului Şeful CNADNR: Ne-am făcut datoria, dar am fost discreţi; Dragnea: Acum câteva zile nu eraţi discreţi

Liviu Dragnea (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"A nins în toată ţara, iar Compania şi-a făcut datoria peste tot, cu profesionalism şi ţinând cont de cerinţele care sunt în teren. Văd că noi totodeauna am fost mai discreţi, dar vom ieşi şi noi să ne mai lăudăm. Toate utilajele sunt ale noastre, unde vedeţi că se lucrează şi că se face treabă în România sunt utilajele de la drumuri", a spus directorul CNADNR.

Vicepremierul Liviu Dragnea a zâmbit şi a spus că nu crede că cineva a pus sub semnul întrebării acţiunile drumarilor, dar a amintit că, în urmă cu două zile, cei de la CNADNR nu au fost deloc discreţi.

"Eu le mulţumesc drumarilor care au contracte şi foarte bine că îşi fac treaba, este ceva foarte normal. În ceea ce priveşte că vă reproşaţi că aţi stat mai discreţi, eu cred că alaltăieri nu aţi fost deloc discreţi, adică s-a vorbit foarte mult despre companie, aţi avut o mediatizare foarte mare. A devenit foarte cunoscută Compania, a fost o reclamă gratuită foarte consistentă", a replicat Dragnea.

Directori din CNADNR au participat joi, la Bâlea Lac, la o şedinţă de "plan operativ" privind bilanţul pe anul trecut şi proiectul de buget pe 2013, dar discuţiile au fost finalizate în cursul serii, astfel încât participanţii au plecat din staţiune în noaptea de joi spre vineri, potrivit companiei.

Presa a relatat că şefii CNADNR au petrecut la munte, deşi meteorologii anunţaseră că vremea se va înrăutăţi accentuat.

Totodată, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat, vineri, conducerea CNADNR pentru modul în care a prezentat informaţiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenţionând că este "veriga slabă" şi că este ultima dată când acceptă "această bâlbă naţională".

La şedinţa Comandamentului de atunci, mai multe autorităţile locale au reclamat că nu au putut comunica eficient cu reprezentanţii CNADNR în ultimele zile, cu atât mai puţin în ultimele ore.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat Corpului de Control să verifice dacă directorii CNADNR au "petrecut" la Bâlea Lac în loc să participe la deszăpezire şi a reiterat că toţi cei implicaţi vor fi demişi dacă rezultatul verificării le va fi defavorabil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici