„În legătură cu speculaţiile apărute in spaţiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informaţii în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii din spaţiul public denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituţiilor fundamentale dintr-un regim democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii„, transmite SRI printr-un comunicat de presă.
Precizările SRI vin după discuţiile din spaţiul public referitoare la Sorin Grindeanu, premierul în funcţie, şi Mihai Tudose, premierul desemnat.
Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, imediat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că Mihai Tudose, propunerea pentru funcţia de premier, va trebui să arate că nu are ”dublă comandă”, asta după ce a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţional la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2006. În acelaşi an a participat la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti.
Potrivit CV-ului său, în 2013 Mihai Tudose ocupa postul de conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Vitează”. „Nu a predat niciodată nici ca profesor titluar, nici ca asociat”, au declarat reprezentanţii SRI pentru MEDIAFAX.
Luni seara, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Mihai Tudose pentru funcţia de premier al României.
De asemenea, şi în legătură cu premierul interimar, Sorin Grindeanu, au apărut speculaţii referitoare la o apropiere de SRI, după ce a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională la ANI, dar şi ca urmare a angajării la Guvern a unui fost ofiţer SRI.
 							 							Citeşte şi: 							Cine este Mihai Tudose, varianta de premier propusă de PSD-ALDE: ministru al Economiei în guvernele Grindeanu şi Ponta, acuzaţii de plagiat, conferenţiar universitar la Academia SRI 							
 							 							Citeşte şi: 							Pleşoianu, deputat PSD: Nu voi vota noul Guvern cu Mihai Tudose în frunte. Nu suntem bătaia de joc a nimănui 							
 							 							Citeşte şi: 							Klaus Iohannis a ACCEPTAT numirea lui Mihai Tudose, propus de PSD, în funcţia de premier. FILMUL CONSULTĂRILOR cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni 							
 							 							Citeşte şi: 							BREAKING: Mihai Tudose: ZERO realizări în evaluarea din partid. Olguţa Vasilescu, despre nerealizările fostului ministru al Economiei: Proiectele sale, blocate de premier – DOCUMENT 							
 							 							Citeşte şi: 							Olguţa Vasilescu: Mihai Tudose, propus pentru funcţia de premier, va avea obligaţia să ne arate că nu are dublă comandă