Video BREAKING: Mihai Tudose: ZERO realizări în evaluarea din partid. Olguţa Vasilescu, despre nerealizările fostului ministru al Economiei: Proiectele sale, blocate de premier - DOCUMENT

Mihai Tudose, propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier, nu a avut niciun proiect îndeplinit, potrivit evaluării din partid, deoarece măsurile au fost blocate la premier, a anunţat Lia Olguţa Vasilescu după şedinţa CexN al PSD.

Share pe Facebook 2318 afişări

”Domnul Mihai Tudose şi-a îndeplinit toate obiectivele. Printre acestea Fondul Suveran de Investiţii care este gata încă din data de 15 mai, atunci s-a depus la cabinetul premierului proiectul de lege. Din păcate nu am înţeles nici noi de ce premierul a blocat acest punct foarte important din programul de guvernare”, a declarat, luni, Lia Olguţa Vasilescu.

Raportul privind evaluarea Guvernului 

 

Explicaţia vine, după ce Mihai Tudose a fost votat de PSD şi ALDE penru a fi propunerea de premier la negocierile de la Cotroceni, deşi la evaluarea din partid acesta figurează cu zero realizări, două măsuri îndeplinite parţial şi 17 măsuri neîndeplinite.

Printre priorităţile care nu au fost realizate se află: modificarea legii minelor, transferul ELCEN în patrimoiul Primăriei Bucureşti, Fondul Suveran de Dezvoltare sau Eficientizarea Portalului de Comerţ Exterior.

CITEŞTE şi Ce conţine RAPORTUL privind evaluarea Guvernului Grindeanu: 13% măsuri îndeplinite. Principalele reproşuri: lipsă de comunicare şi de coordonare | FOTO DOCUMENT

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EVALUARE ,
TUDOSE ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS! Gest FĂRĂ PRECEDENT anunţat pe neaşteptate de Liviu Dragnea. „Este un APEL DISPERAT”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide