După ce statuia lui Mihai Viteazul a fost restaurată, au apărut contestatari, care spun că monumentul este acum un kitsch. Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, a avut o postare pe facebook în care şi-a justificat decizia.
„Am observat câteva luări de poziţie în spaţiul public faţă de acţiunea de intervenţie prin aplicarea unei protecţii corespunzătoare statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Piaţa „Mihai Viteazul”. Nu aş fi insistat pe subiect dacă opiniile nu ar fi alunecat atât de evident spre rea-credintă (…) Acţiunea în sine nu a însemnat decât aplicarea unei protecţii şi punerea în valoare decentă a unei statui (care nu este monument istoric), care, prin patina neuniformă cu trasee de degradare cauzate de diferite depuneri, necesita o intervenţie de unitarizare din partea unor specilialişti”, arată Stan.
Acesta a mai spus că „aplicarea unui strat de protecţie de culoarea bronzului natural, nealterat de oxizi, permite, prin reflexele luminoase, să poată fi observate mai bine detaliile statuii, altfel, afectate de tonurile foarte închise şi patina neunitară”.
Primarul mai precizează că, în timp, culoarea se va „patina”, astfel că auriul se va estompa.
„Cromatica şi tipul acesta de intervenţii se practică în Occident de multă vreme. La final, vă ofer o serie de imagini cu statui din Paris, Londra, New York, Dresda, etc”, mai spune primarul din Târgovişte, pe facebook.
Unii localnici sunt de părere că acum statuia arată mult mai bine, alţii, dimpotrivă, cred că este un kitsch.
„Un poliş şi un lac cred că mergeau mai bine, sunt unii care nu ţin neapărat să readucă statuile la condiţia iniţiala şi e foarte bine aşa. Un exemplu celebru e Stauia Libertăţii turnată în cupru. Stimă”, comentează un localnic.
Altul apreciază că acum statuia e mai frumoasă.
„Mie îmi place, este mult mai frumoasă acum!! Oricum, piaţa Mihai Viteazul s-a schimbat foarte mult în bine, aşa că…felicitări!”.
Citeşte şi: Situaţia arhivei SIPA ar putea fi verificată de o comisie parlamentară. Ce conţine sesizarea
Citeşte şi: Ultima medie de admitere la Şcoala de Poliţie din Câmpina -6,7. O tânără din Botoşani a intrat cu 10
Citeşte şi: Autobuze RATB pentru transportul elevilor de la Şcoala 141, care va fi demolată după ce tavanul s-a prăbuşit, la Şcoala 127
Citeşte şi: Cât de pregătite sunt autorităţile locale în caz de calamităţi: La Suceava buncărele sunt inundate, iar un spital din Bistriţa, punct strategic NATO, nu poate trata mai mult de 50 de oameni. Care este situaţia în Timişoara, Cluj sau Târgu-Jiu
Citeşte şi: Ministrul Justiţiei: Am cerut hotărârile de amânare a eliberării condiţionate pentru toţi deţinuţii aflaţi în penitenciare
Citeşte şi: Zeci de imigranţi, care circulau cu trenul Bucureşti – Budapesta, verificaţi de poliţiştii din Timişoara
Citeşte şi: Zeci de imigranţi, care circulau cu trenul Bucureşti – Budapesta, verificaţi de poliţiştii din Timişoara
Citeşte şi: RATB: Liniile de tramvai 1, 11, 19 şi 34 îşi reiau vechile trasee pe Şoseaua Olteniţei şi pe Calea Văcăreşti
Citeşte şi: VIDEO | Doi turişti, speriaţi după ce s-au întâlnit cu ursul pe un traseu montan, salvaţi de jandarmi