Suceava: Accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, între care doi copii şi o femeie însărcinată

Două tinere au murit, iar alte cinci persoane, între care doi copii în vârstă de trei şi nouă ani şi o femeie însărcinată în luna a şasea, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în noaptea de joi spre vineri pe DN 17 A, în zona comunei sucevene Horodnic de Sus.

908 afișări
Imaginea articolului Suceava: Accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, între care doi copii şi o femeie însărcinată

Suceava: Accident soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, între care doi copii şi o femeie însărcinată (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, o tânără în vârstă de 24 de ani din comuna suceveană Voitinel, care conducea un autoturism pe un drum comunal dinspre localitatea Horodnic de Sus spre Rădăuţi, a intrat în intersecţia cu DN 17 A şi nu a acordat prioritate, intrând cu maşina într-un alt autoturism.

În urma impactului şi-au pierdut viaţa tânăra care nu a acordat prioritate, dar şi o altă tânără, în vârstă de 29 de ani, pasager pe scaunul din dreapta al celuilalt autoturism.

Totodată, au fost rănite alte cinci persoane, între care doi copii şi o femeie însărcinată care se aflau în autoturismul lovit.

Toate cele cinci victime au fost transportate la spitalele din Rădăuţi şi Suceava.

Potrivit medicilor, şoferul maşinii lovite a suferit o fractură deschisă la gambă, un traumatism toracic şi o plagă la un genunchi, în timp ce copilul acestuia, în vârstă de trei ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral închis şi este în comă.

Femeia încărcinată, în vârstă de 23 de ani, a suferit o fractură de femur şi este în şoc traumatic, un tânăr în vârstă de 21 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, iar celălalt copil rănit, în vârstă de nouă ani, a fost diagnosticat cu "plagă contuză frontală stânga, contuzie gambe".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici