Patru morţi şi trei răniţi în urma ciocnirii a două autoturisme în judeţul Constanţa / Copilul rănit a murit la spital- FOTO

Trei persoane au murit, marţi dimineaţă, iar altele patru, între care şi un copil, au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit violent pe DN2A, în judeţul Constanţa, la ieşirea din oraşul Hârşova, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Copilul rănit în accidentul în care şi-au pierdut viaţa alte 3 persoane a murit la spital

958 afișări
Imaginea articolului Patru morţi şi trei răniţi în urma ciocnirii a două autoturisme în judeţul Constanţa / Copilul rănit a murit la spital- FOTO

Trei morţi şi patru răniţi în urma ciocnirii a două autoturisme în judeţul Constanţa - FOTO

Potrivit primelor informaţii, două autoturisme s-ar fi lovit frontal la pe DN2A, la ieşirea din Hârşova către comuna Ghindăreşti, în zona cunoscută drept Valea lui Ene, iar în urma impactului trei persoane ar fi decedat.

De asemenea, alte patru persoane, între care şi un copil de 8 ani, au fost rănite grav, minorul fiind în comă.

Mai multe ambulanţe SMURD şi poliţiştii Serviciului Rutier au fost trimise în zonă ca să intervină în ajutorul victimelor. De asemenea, la faţa locului a fost trimis şi un echipaj de la descarcerare, după ce mai multe persoane au rămas prinse în epavele maşinilor.

Circulaţia pe DN2A (E60) este oprită în zonă pe ambele sensuri la momentul transmiterii acestei ştiri, şoferii fiind sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului.

Copilul rănit grav în accidentul petrecut marţi dimineaţă pe DN2A, la ieşirea din Hârşova către comuna Ghindăreşti, în care au decedat alte trei persoane, a murit la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copilul avea cinci ani şi a fost transportat în stare de comă la unitatea sanitară din Hârşova, dar medicii nu au putut să-i salveze viaţa, decesul fiind constatat câteva ore mai târziu.

De asemenea, o femeie de 38 de ani, care a suferit un traumatism cranian grav, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe DN2A, la ieşirea din Hârşova către comuna Ghindăreşti, în zona cunoscută drept Valea lui Ene. Şoferul de 39 de ani al unui autoturism Opel Omega, care se deplasa dinspre Constanţa către Hârşova, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca VW Jetta, condus de o femeie de 48 de ani.

În urma accidentului, cei doi conducători auto şi un pasager din autoturismul VW Jetta au murit pe loc. De asemenea, au fost răniţi foarte grav copilul de cinci ani, care a decedat ulterior la spital, şi o femeie de 38 de ani, ambii pasageri în autoturismul VW Jetta. Alte două persoane aflate în autoturismul Opel Omega au fost rănite uşor.

Din cauza accidentului în care au fost implicate cele două autoturisme, circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri, în zona localităţii Ghindăreşti timp de aproximativ două ore. Traficul rutier a fost reluat în condiţii normale, pe ambele sensuri, în jurul orei 11.05.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici