Un clujean a cerut să fie scos de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare. Care este motivul

Un clujean a depus, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi la Prefectură, o cerere prin care doreşte să fie scos de pe listele electorale permanente pentru alegerile parlamentare, motivând în principal faptul că nu se simte reprezentat de aleşii judeţului.

970 afișări
Imaginea articolului Un clujean a cerut să fie scos de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare. Care este motivul

Un clujean a cerut BEJ să-l scoată de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

L.N., care are 30 de ani şi locuieşte în cartierul clujean Mărăşti, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cele două cereri au fost înregistrate la BEJ şi Prefectură, demersul său fiind primit cu zâmbete.

"Nu am întâmpinat nicio problemă să depun cererile. Atât că am fost întrebat de două ori dacă doresc să fiu retras din liste, iar când am răspuns afirmativ doamnele s-au mirat şi au zâmbit. Am înţeles de aici că nu s-au mai întâlnit cu o astfel de cerere. Una dintre ele chiar a râs, dar apoi mi-au înregistrat documentele. Nu ştiu dacă a mai făcut cineva aşa ceva la noi în ţară, dar consider că demersul meu este cel mai corect în actuala situaţie politică din România şi menţionez că am specificat în cerere că este vorba doar despre alegerile parlamentare, nu de cele locale sau cele pentru Preşedinţie. Sper ca cererile mele să fie luate în considerare, caz în care aş fi asigurat şi că nu votează altcineva în locul meu. Cererea depusă reprezintă din punctul meu de vedere şi un protest la adresa întregii clase politice din România", a declarat clujeanul.

Bărbatul mai spune că, în condiţiile în care a fost dezbătut mult timp subiectul actualizării listelor electorale şi "s-au făcut demersuri şi presiuni pentru a cosmetiza listele", el îşi exprimă "liber şi nesilit de nimeni" dorinţa de a fi şters din listele electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

În cerere, bărbatul spune că nu cunoaşte deputatul şi senatorul care l-au reprezentat în actuala legislatură şi că nu doreşte să rişte un vot pentru aceiaşi candidaţi, a căror activitate nu o cunoaşte şi de care nu se simte reprezentat. El se declară dezamăgit de actuala clasă politică şi precizează că vrea să fie retras de pe listele de alegători pentru a fi sigur că nu va vota altcineva în locul său.

Parlamentarii care reprezintă municipiul Cluj-Napoca sunt deputaţii Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău şi senatorii Mihail Hărdău şi Şerban Rădulescu.

Reprezentanţi din judeţ au mai fost Alexandru Cordoş şi Marius Nicoară (Senat) şi Horea Uioreanu, Cornel Itu, Vasile Soporan, Virgil Pop, Palfi Mozes şi Mate Andras (Camera Deputaţilor).

Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mate Andras, Cornel Itu, Mircia Giurgiu, Alexandru Cordoş, Şerban Rădulescu şi Marius Nicoară candidează pentru un nou mandat.

Clujeanul a dorit să-şi păstreze anonimatul, menţionând că nu vrea reclamă, datele sale personale aflându-se doar în cererea depusă la BEJ şi Prefectura Cluj.

El este doctorand la una dintre universităţile clujene, lucrează pe proiecte europene, este căsătorit, iar până acum a votat la toate alegerile.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici