Victor Piţurcă, Teia Sponte şi cinci foşti jucători ai "U" Cluj, audiaţi în dosarul Valiza

Antrenorul Victor Piţurcă, vicepreşedintele FC Steaua, Teia Sponte, şi foştii jucători ai Universităţii Cluj Gigel Coman, Călin Moldovan, Dorin Goga, Petru Budean şi Zeno Bundea au fost audiaţi, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Valiza".

88 afișări
Imaginea articolului Victor Piţurcă, Teia Sponte şi cinci foşti jucători ai "U" Cluj, audiaţi în dosarul Valiza

Victor Piţurcă, Teia Sponte şi cinci foşti jucători ai "U" Cluj, audiaţi în dosarul Valiza (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Victor Piţurcă şi Teia Sponte au fost audiaţi, luni, după ce anterior termenului s-au prevalat de dreptul la tăcere.

Toţi cei cinci foşti fotbalişti ai Universităţii Cluj au fost întrebaţi de eventuala promisiune oficială a unei prime de joc din partea clubului Steaua la partida dintre "şepcile roşii" şi CFR Cluj, din ultima etapă a sezonului 2007/2008 a Ligii I. Toţi jucătorii au arătat că nu aveau cunoştinţe despre cine ar fi trebuit să le ofere prima de joc, însă ştiau despre aceasta. Nota declaraţiilor celor cinci a fost aceea că meciul a fost unul corect.

Fostul mijlocaş al Universităţii Cluj Zeno Bundea a declarat în faţa judecătorilor că a fost surprins de prima promisă de fostul finanţator, Anton Doboş. "Am fost surprinşi de prima promisă de Doboş, dar noi am intrat în teren şi am jucat cât mai bine. Ştiu doar că banii trebuiau să ne fie viraţi pe card", a spus Bundea.

Următorul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 17 mai, când vor fi citaţi pentru audieri alţi foşti jucători ai "U" Cluj, Darius Silviu Mureşan, Claudiu Răducanu, Nemanja Jovanovici, George Şoltuz şi Cristian Silvăşan.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul "Valiza", fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Gheorghe Marino şi Raul Volcinschi.

Victor Piţurcă este acuzat de favorizarea infractorului, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Radu Marino sunt acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tot pentru favorizarea infractorului este judecat şi Raul Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului "Gloria 1922 Bistriţa" sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj" aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de fotbal - Liga I - circa 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu "CFR 1907 Cluj", preciza DNA.

Cei 1,7 milioane de euro găsiţi atunci în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestraţi printr-o ordonanţă din 8 mai 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici