Video VIDEO Turişti din Bucureşti, fugăriţi de o ursoaică pe un traseu foarte circulat din Bucegi. Rucsacurile sfâşiate, găsite de jandarmi/ UPDATE: Un alt individ, atacat în cort în Buşteni

Jandarmii montani au intervenit marţi seara pentru recuperarea a cinci turişti din Bucureşti, aflaţi pe traseul Vârful Omu-Gura Diham din Munţii Bucegi, care au fost fugăriţi de o ursoaică cu pui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

5340 afișări

Potrivit Jandarmeriei Prahova, jandarmii montani din Buşteni au plecat într-o acţiune de recuperare a cinci turişti din Bucureşti care au fost fugăriţi de o ursoaică cu pui pe traseul Vârful Omul-Gura Diham.

Turiştii, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, vor fi coborâţi în staţiune.

Jandarmeria Prahova susţine că turiştii nu au fost răniţi, dar rucsacurile lor au fost găsite pe traseu, sfâşiate de animale.

”Documentele şi telefoanele turiştilor au fost găsite”, au spus reprezentanţii Jandarmeriei Prahova.

UPDATE Turist muşcat de urs în timp ce dormea într-un cort, pe Valea Cerbului din Buşteni

Un turist a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce a fost muşcat de un urs în timp ce dormea în cort, pe Valea Cerbului din Buşteni, bărbatul fiind rănit la mână, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că turistul, în vârstă de 28 de ani, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din Sinaia.

“Bărbatul, de 28 ani, avea o plagă prin muşcătură de urs la palma dreaptă şi a fost transportat la CPU”, a spus Duţă.

Potrivit Poliţiei Prahova, bărbatul, care este din Câmpia Turzii, dormea în cortul amplasat lângă pădure, iar ursul căuta mâncare.

În noaptea de marţi spre miercuri, un alt turist, un bărbat de 39 de ani, care dormea în cort pe Valea Cerbului, a fost rănit de un urs.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici