VREMEA se menţine închisă miercuri şi joi. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

Vremea se va menţine închisă şi, mai ales ziua, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar în diminuare din punct de vedere cantitativ. În sud şi sud-est şi pe spaţii mai restrânse în vestul teritoriului vor fi mai ales ploi, iar în est şi în centru precipitaţii mixte.

878 afișări
Imaginea articolului VREMEA se menţine închisă miercuri şi joi. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

VREMEA se menţine închisă miercuri şi joi. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Izolat se va semnala polei. În zona de munte local va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi sud-estice, în special în prima parte a zilei, dar şi pe crestele montane, unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade. În zonele joase, cu precădere spre sfârşitul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

Cerul va fi noros şi va ploua îndeosebi în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad.

JOI

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar noaptea va fi mai rece decât precedentele. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea nordică a teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, îndeosebi lapoviţă şi ninsoare, în timp ce în restul ţării înnorările vor fi temporare, iar trecător în sudul extrem şi în sud-est vor fi posibile precipitaţii izolate, predominant sub formă de ploaie, ce vor favoriza depunerea de polei.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări noaptea în zona Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime între -6 şi 0 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în Banat. Dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă, cu precădere în regiunile extracarpatice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici