Clasamentul WTA: Trei jucătoare din România în Top 50

Trei sportive din România, Irina-Camelia Begu (locul 38), Simona Halep (locul 42) şi Monica Niculescu (locul 47), sunt clasate în primele 50 de jucătoare din lume, în ierarhia WTA dată publicităţii luni, după finala femninină de la US Open.

239 afișări
Imaginea articolului Clasamentul WTA: Trei jucătoare din România în Top 50

Clasamentul WTA: Trei jucătoare din România în Top 50 (Imagine: Mediafax Foto)

Begu a urcat patru locuri şi, cu 1288 de puncte, se află pe poziţia 38, cea mai bună din carieră. Jucătoarea în vârstă de 21 de ani, eliminată în primul tur al turneului de la US Open, competiţie la care a debutat în acest an pe tabloul principal, este în acest moment cel mai bine clasată româncă în ierarhia WTA.

Ea este urmată Simona Halep, care ocupă locul 42, cu 1234 de puncte, după un salt de 11 poziţii faţă de ierarhia anterioară, graţie prezenţei în turul secund al Grand Slam-ului american, unde a învins-o în prima manşă pe chinezoaica Na Li, câştigătoare la Roland Garros şi finalistă la Australian Open. Halep se află de asemenea la cea mai bună clasare din carieră.

Monica Niculescu, acum pe poziţia a 47-a, cu 1183 de puncte, a avut, dintre româncele din Top 100, cea mai importantă urcare - 21 de locuri - în clasamentul WTA. Performanţa înregistrată de ea la US Open, calificarea în optimile de finală, se reflectă şi în ierarhia jucătoarelor profesioniste, dar şi în cea a câştigurilor, unde cu suma de 108.000 de dolari încasată peste Ocean (la simplu şi la dublu) a devenit sportiva din România cu cele mai mari premii din tenis în acest an, 358.000 de dolari.

Alexandra Dulgheru ajungea anul trecut în turul trei la US Open. La ediţia din 2011, Dulgheru a trecut în turul întâi de învingătoarea de la Wimbledon, sportiva cehă Petra Kvitova, dar s-a oprit în turul doi, fiind eliminată de Monica Niculescu. În clasamentul WTA, Dulgheru a coborât şapte poziţii, până pe locul 55, cu 1106 puncte.

Sorana Cîrstea încheie prezenţa româncelor în Top 100 WTA, cu o urcare de două locuri, de pe 94 pe 92, cu 733 de puncte. Cîrstea a fost eliminată în turul întâi la US Open.

Alte cinci românce figurează în primele 200 de jucătoare ale lumii: Edina Gallovits-Hall - locul 101 (în urcare şase poziţii), cu 679 de puncte, Alexandra Cadanţu, învingătoarea, săptămâna trecută, la turneul ITF de la Biella (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari - locul 122 (în urcare 26 de poziţii), cu 568 de puncte, Mădălina Gojnea - locul 166 (în coborâre două poziţii), cu 368 de puncte, Mihael Buzărnescu, semifinalistă la turneul ITF de la Saransk (Rusia), cu premii de 50.000 de dolari - locul 168 (în urcare 26 de poziţii), cu 359 de puncte şi Elena Bogdan - locul 182 (în coborâre şapte poziţii), cu 332 de puncte.

La dublu, Alexandra Dulgheru este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 51, în coborâre şapte poziţii, fiind urmată de Monica Niculescu locul 52, în coborâre trei poziţii, Sorana Cîrstea - locul 68 (staţionare), Irina Camelia-Begu - locul 76, cel mai bun din carieră, după turul doi atins de la US Open (pereche cu Simoan Halep), în urcare 11 poziţii şi Edina Gallovits-Hall locul 89, în coborâre 12 poziţii.

După disputarea turneului de la Wimbledon, primele 10 poziţii în ierarhia WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 9.335 de puncte;

2. Maria Şarapova (Rusia) 6.226;

3. Victoria Azarenka (Belarus) 6.055;

4. Vera Zvonareva (Rusia) 5.920;

5. Na Li (China) 5.870;

6. Petra Kvitova (Cehia) 5.530;

7. Samantha Stosur (Australia) 5.380;

8. Francesca Schiavone (Itaia) 4.775;

9. Kim Clijsters (Belgia) 4.501;

10. Marion Bartoli (Franţa) 4.225.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici