Dorin Goian a încetat colaborarea cu Glasgow Rangers

Clubul Glasgow Rangers a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că fundaşii Dorin Goian şi Carlos Bocanegra părăsesc gruparea scoţiană, cu un an înainte de expirarea contractelor pe care le aveau.

339 afișări
Imaginea articolului Dorin Goian a încetat colaborarea cu Glasgow Rangers

Dorin Goian (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Rangers confirmă plecarea fundaşilor Carlos Bocanegra şi Dorin Goian, după ce contractele ambilor au fost reziliate, de comun acord, ieri (n.r. - vineri). Cei doi jucători au fost împrumutaţi la Racing Santander, respectiv Spezia, în sezonul trecut, pentru a se economisi banii care ar fi reprezentat salariile lor mari. După discuţii ce au avut loc în ultimele zile, ambii jucători sunt acum liberi să îşi continue carierele în altă parte, ei încheindu-şi contractele în Glasgow cu un an mai devreme", notează sursa citată.

Rangers.co.uk menţionează că Goian ar vrea să revină în Marea Britanie: "Goian se pare că ar vrea să revină în UK şi îşi caută echipă în Anglia".

Dorin Goian era legitimat la Glasgow Rangers din 2011, iar în sezonul 2012/2013 a evoluat la echipa italiană Spezia, dub formă de împrumut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici