Fostul fotbalist Iordan Lecikov a fost condamnat la doi ani de închisoare

Fostul fotbalist bulgar Iordan Lecikov a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare pentru gestiune defectuoasă şi abuz de putere în decursul celor două mandate ale sale de primar al oraşului Sliven, a anunţat tribunalul regional din Stara Zagora.

289 afișări
Imaginea articolului Fostul fotbalist Iordan Lecikov a fost condamnat la doi ani de închisoare

Fostul fotbalist Iordan Lecikov a fost condamnat la doi ani de închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Iordan Lecikov a fost condamnat în special pentru presiuni asupra angajaţilor fiscului în scopul evitării controlului financiar al unor firme şi pentru că a încheiat un contract de gestionare a apelor ce a dus la pierderi de 572.000 de leva (292.000 de euro).

Fostul fotbalist are dreptul de a face apel.

Lecikov, în vârstă de 45 de ani, a fost primarul oraşului Siven în perioada 2003-2011. El a mai fost condamnat de două ori la trei ani de închisoare cu suspendare, în 2011 şi în 2012, tot pentru abuz de putere şi gestiune defectuoasă.

În 2011, guvernul bulgar a suspendat, ca urmare a suspiciunilor de fraudă, vărsarea fondurilor europene destinate oraşului Sliven, în valoare totală de 30 de milioane de euro.

Iordan Lecikov a fost un jucător-cheie pentru naţionala Bulgariei, care a ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale din SUA-1994. La nivel de club, el a jucat la ŢSKA Sofia, Hamburger SV şi Olympique Marseille.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici