Viitorul preşedinte al Braziliei şi-a exprimat condoleanţele: "Mărturisesc că m-am supărat pe Pele"

1052 afișări
Imaginea articolului Viitorul preşedinte al Braziliei şi-a exprimat condoleanţele: "Mărturisesc că m-am supărat pe Pele"

Agência Brasil


"Puţini brazilieni au dus numele ţării noastre atât de departe ca el. Oricât de diferită este limba portugheză,  străinii din cele patru colţuri ale planetei au găsit o modalitate de a pronunţa cuvântul magic: „Pelé”.

Mărturisesc că m-am supărat pe Pelé, pentru că el i-a masacrat mereu pe corintenii mei. Dar, în primul rând, l-am admirat. Iar furia a cedat curând pasiunii de a-l vedea jucând cu tricoul cu numărul 10 al naţionalei Braziliei.

Pele ne-a părăsit astăzi. A mers să facă o masă în rai cu Coutinho, marele său partener la Santos. Are acum compania atâtor vedete eterne: Didi, Garrincha, Nilton Santos, Sócrates, Maradona... A lăsat o certitudine: nu o să fie niciodată un număr 10 ca el. Mulţumesc, Pele", a transmis Luiz Inácio Lula da Silva pe contul său de Twitter. 

Social-democratul va prelua funcţia de preşedinte al Braziliei de la 1 ianuarie 2023, fiind la al treilea mandat după ce a câştigat alegerile împotriva preşedintelui în exerciţiu, ultranaţionalistul Jair Bolsonaro. Lula a mai fost preşedinte între anii 2003 şi 2010. 

Este de aşteptat ca printre primele sale decizii după preluarea celui de-al treilea mandat să fie decretarea unei zi de doliu naţional pentru a-l onora pe regele fotbalului. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici