Mai aproape de locul 1 decât îşi imagina cineva. Deşi a pierdut la Wimbledon, Simona poate deveni lider mondial peste o săptămână! Ce decizie trebuie să ia

Simona Halep a ratat şansa imensă de a urca pe locul 1 mondial după ce a fost învinsă de Johanna Konta în sferturi la Wimbledon (7-6, 6-7, 4-6), dar nimic nu este pierdut pentru constănţeancă! Simona îşi poate împlini marele vis peste o săptămână, totul rămânând la latitudinea ei, scrie Prosport.

8350 afișări
Imaginea articolului Mai aproape de locul 1 decât îşi imagina cineva. Deşi a pierdut la Wimbledon, Simona poate deveni lider mondial peste o săptămână! Ce decizie trebuie să ia

Mai aproape decât îşi imagina cineva. Deşi a pierdut la Wimbledon, Simona poate deveni lider mondial peste o săptămână! Ce decizie trebuie să ia

Halep urmează să ia marea decizie în privinţa turneului de la Bucureşti

În noul clasament care urmează să fie publicat luni, Simona Halep va fi întrecută doar de Karolina Pliskova, la o diferenţă de 185 de puncte, însă românca poate ataca fotoliul de lider mondial pe care cehoaica îl va ocupa în premieră!

Organizatoriii de la BRD Bucharest Open, turneu programat săptămâna viitoare, i-au păstrat un wild card Simonei, iar tenismena se va decide până vineri dacă îl acceptă sau nu. În cazul în care va juca la competiţia de la Arenele BNR, Halep va fi favorită să-şi adjudece cele 280 de puncte rezervate campioanei şi inclusiv poziţia de lider mondial, notează Prosport

Simona poate deveni lider mondial în faţa propriilor fani

Simona e campioană en-titre la Bucureşti, însă punctele câştigate în 2016 i-au fost deja scăzute, din cauză că turneul se dispută mai târziu cu o săptămână în acest an! Jucătoarea antrenată de Darren Cahill ar avea o şansă imensă să urce pe locul 1 WTA, mai ales că Pliskova nu va participa la niciun turneu în perioada 17 - 30 iulie. Totodată, Halep nu ar trebui să aibă probleme în faţa propriilor fani, confruntându-se cu tenismene pe care le-a învins de multe ori în trecut. Cele mai importante adversare ar fi: Suarez Navarro, Sevastova, Putintseva, Begu sau Goerges.

Dacă îşi va apăra titlul de la Bucureşti, Simona Halep, actualmente pe locul 2 în clasamentul WTA, va acumula 6.950 de puncte şi o va devansa pe Karolina Pliskova (1 WTA - 6.855 de puncte). 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici