Manchester City a câştigat manşa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei, 9-0, cu Burton Albion

Echipa lui Guardiola s-a distrat pe teren propriu cu formaţia din liga a treia, Burton Albion. Gruparea oaspete nu a contat în faţa forţei campioanei din Premier League. 9 goluri a marcat Manchester City în manşa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei.

78 afișări
Imaginea articolului Manchester City a câştigat manşa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei, 9-0, cu Burton Albion

Manchester City a câştigat manşa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei, 9-0, cu Burton Albion

"Cetăţenii" s-au impus cu 9-0 prin golurile lui Kevin De Bruyne, Olexandr Zinchenko, Philip Foden, Kyle Walker şi Riyad Mahrez, în timp ce Gabriel Jesus a marcat de patru ori.

Este al doilea meci consecutiv în care echipa lui Guardiola înscrie cel puţin 7 goluri . Duminică, 6 ianuarie, City s-a impus în FA Cup cu 7-0 în faţa celor de la Roterham.

"Suntem în finală", a spus Guardiola, potrivit dailymail.co.uk, la finalul partidei.

"Am discutat cu băieţii ca până la finalul primei reprize să reuşim să ne facem jocul astfel încât să fim liniştiţi.

Să marchezi cât mai multe goluri este un mod de a respecta competiţia şi adversarul.

Dacă renunţi să joci aşa cum ştii, nu respecţi. Ceea ce trebuie să faci este ceea ce am făcut noi. Desigur, acum trebuie să luăm în serios şi al doilea meci. Nu putem să spunem: "Oh, este Burton", iar noi nu am făcut asta, aşa că sunt fericit.

Dacă ai 4-0 şi tu uiţi să continui cu aceiaşi intensitate, este o lipsă de respect", a mai adăugat Pep. Returul cu Burton Albion va fi pe 23 ianuarie, de la ora 21:45.

În a doua semifinală a Cupei Ligii Angliei, Tottenham a câştigat în faţa lui Chelsea, 1-0. Hary Kane a înscris din penalty în minutul 26, iar calificarea în finală se va decide pe 24 ianuarie, de la ora 21:45, pe Stamford Bridge.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici