Mexicanul Sergio Perez, implicat într-un grav accident la Monaco - VIDEO

Pilotul mexican Sergio Perez (Sauber-Ferrari) a fost implicat într-un grav accident, sâmbătă, în ultima parte a calificărilor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, care au fost întrerupte cu două minute înainte de final.

978 afișări
Imaginea articolului Mexicanul Sergio Perez, implicat într-un grav accident la Monaco - VIDEO

Mexicanul Sergio Perez, implicat într-un grav accident la Monaco (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sergio Perez a pierdut controlul monopostului imediat după faimosul tunel monegasc şi s-a ciocnit puternic de un zid de protecţie în Noua Şicană, informează site-ul f1-live.com.

Conform imaginilor, Sergio Perez a realizat că va avea loc un şoc violent şi a lăsat volanul monopostului pentru a-şi proteja capul.

Perez este conştient şi a fost transportat la spital, a anunţat Peter Sauber, patronul echipei.

"Cu mare uşurare Sauber a primit vestea conform căreia Sergio Perez nu are nicio rană serioasă după accidentul grav din ultimele minute ale calificărilor la Marele Premiu al Principatului Monaco. Medicii spun că Perez a suferit o comoţie cerebrală şi o entorsă la coapsă, dar nu are nicio fractură. După ce a fost supus unor teste, nu s-a găsit nicio altă rană. Sergio Perez este stabil, conştient şi vorbeşte. El este supus şi altor teste la spitalul Prinţesa Grace", a anunţat echipa Sauber,

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a menţionat că mexicanul va petrece noaptea în spital şi că starea lui este încurajatoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici