Olsavszky (OMS): Vaccinarea şi tratamentele care vindecă în 90% din cazuri hepatita C sunt viitorul

Vaccinarea şi tratamentele care vindecă în proporţie peste 90 la sută hepatita C reprezintă viitorul, a declarat, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, Victor Olsavszky, cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitei.

301 afișări
Imaginea articolului Olsavszky (OMS): Vaccinarea şi tratamentele care vindecă în 90% din cazuri hepatita C sunt viitorul

Olsavszky (OMS): Vaccinarea şi tratamentele care vindecă în 90% din cazuri hepatita C sunt viitorul

"La nivel mondial şi european există o mişcare de sprijin foarte puternică pentru a face ceva împotriva acestor hepatite. Vaccinarea şi tratamentele care vindecă în proporţie de peste 90 la sută hepatita C reprezintă viitorul. Dar, aceste medicamente sunt foarte sumpe şi nici statele bogate nu şi le pot permite. De aceea, OMS a lansat, în aprilie 2014, pentru prima dată un ghid de screening al persoanelor cu hepatita C. Apoi, în martie 2015, OMS a făcut un ghid pentru prevenţie şi tratament al persoanelor cu hepatită B. În 2016 va fi propusă o strategie mondială a sănătăţii", a declarat Victor Olsavszky, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Hepatitei (28 iulie).

El a explicat că strategia pe care o va propune OMS, cu termen până în 2030, va cuprinde, în primul rând, controlul infecţiilor în spitale.

"Apoi, trecerea la vaccinarea universală contra hepatitei B, de exmplu a personalului medical . În unele state europene obligatoriu trebuie să fie vaccinate împotriva hepatitei B cadrele medico-sanitare. Apoi, studenţii la medicină nu au ce căuta la practică în spitale dacă nu sunt vaccinaţi împotriva hepatitei B", a continuat reprezentantul OMS în România.

Din cele cinci tipuri de hepatită, A şi E au cale de transmitere fecal-orală, iar spălatul pe mâini este mijlocul cel mai sigur de a preveni infecţia.

Hepatitele B, C şi D sunt cazuzate de contactul cu sânge contaminat sau lichide biologice contaminate.

Tipurile B şi C răspund pentru 96 la sută dintre decesele cauzate de hepatite şi complicaţiilor acestora.

"Împotriva Hepatieti B putem lupta prin vaccinare şi prin prevenţie, pentru hepatita C avem o problemă mai mare", a mai spus Olsavszky.

Hepatita cauzează 4.000 de decese pe zi. Hepatitele B şi C omoară anual 1,4 milioane de oameni. În lume sunt 13,3 milioane de bolanvi de hepatită B şi 14 milioane cu hepatită C. În jur de 44% dintre bolnavi au fost infectaţi prin injecţii, contaminări în spitale sau prin consumul de droguri.

Vaccinul împortiva hepatitei B are o eficienţă de peste 95 la sută.

Anul trecut, primul vaccin contra hepatitei C, conceput de o companie britanică, a fost testat, oferind rezultate promiţătoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici