- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
România a ratat calificarea în finala Campionatului European de handbal feminin
Naţionala de handbal feminin a României a ratat calificarea în finala Campionatului European din Danemarca şi Norvegia, fiind învinsă, sâmbătă, în semifinale, de reprezentativa Suediei, scor 25-23 (14-13).
România a ratat calificarea în finala Campionatului European de handbal feminin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Debutul n-a fost prea bun pentru tricolore, care pe lângă că au ratat în ofensivă, nu s-au repliat, iar Suedia a înscris nestingherită, 0-2 (min. 2). Primul gol al României a fost marcat de Neagu, de la 7 metri, un minut mai târziu, dar nordicele nu au iertat, 1-4 (min. 5). Talida Tolnai a început să-şi intre în "mână", Ionela Stanca reuşind la rândul său să spargă gheaţa în atac, iar Cristina Neagu a adus egalarea cu un trasor spectaculos, 4-4 (min. 8). Două minute mai târziu, Stanca a adus România pentru prima dată la conducere, 5-4, după o fază excelent lucrată, ca urmare a unei recuperări din apărare. Suedia nu a cedat însă, continuând cu ritmul rapid de joc şi angajări precise la finalizare, 5-7 (min. 13), dar nu pentru mult timp, 8-7 (min. 18), după două goluri importante ale pivotului Stanca. În apărare, Tivadar a avut o prestaţie excelentă, care a dus la recuperarea unor mingi importante, iar Fiera a mărit avantajul, 9-7 (min. 20). Ambele echipe AU avut însă şi momente de cădere, cu ratări generate de miza confruntării (10-10, min. 26). Suedia a marcat lejer pe partea stângă a apărării noastre, dar echilibrul s-a menţinut şi înaintea pauzei, 13-13 (min. 29) şi 13-14, după 30 de minute.
Jocul României a suferit la finalizarea de pe extreme, realizările venind doar de la linia de 9 metri şi pivoţi, astfel că pentru partea a doua, antrenorul Radu Voina a fost obligat să găsească soluţii rapide, pentru a contracara oboseala principalelor "guri de tun", Stanca şi Neagu, ambele cu câte 5 goluri. De cealaltă parte, Suedia a avut două scheme mari şi late, prin care a reuşit să marcheze gol după gol, în faţa unei apărări visătoare la nivelul intermediarilor.
Tot nordicele au fost cele cu iniţiativa la reluarea jocului, 13-15 (min. 33), meciul devenind din ce în ce mai tensionat, cu trecerea timpului. Ada Nechita a intrat şi ea pe teren, deşi era afectată de o întindere musculară, însă nu a reuşit să schimbe nici ea prea mult jocul pe extremă, 14-17 (min. 38), deşi România avea superioritate numerică. Anihilită în prima repriză, starul nordicelor, Torstenson, a ieşit la rampă după pauză, fiind din ce în ce mai greu de oprit, 15-18 (min. 42). Oana Manea a ratat de trei ori la rând, Talida Tolnai luptând extraordinar cu adversarele, în condiţiile în care România nu găsea drumul spre gol. A venit şi rândul Suediei să rateze în faţa lui Tolnai, tricolorele reuşind să se apropie pe tabelă, 17-18 (min. 45), dar au urmat alte ratări ale fetelor noastre, care l-au exasperat pe Radu Voina. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, publicul danez a început să aplaude realizările suedezelor, dându-le acestora şi mai mult curaj.
Cu 10 minute înaintea finalului, 19-19, după două goluri ale lui Nechita şi Stanca, iar România dădea semne că va forţa până la ultima fracţiune de secundă. Nechita a mai marcat o dată, 21-20 (min. 51), obligând Suedia să intre la time-out, care încasese trei goluri consecutive, după ce România nu marcase timp de 7 minute. Tolnai avea deja 18 intervenţii (19 în total) şi era eroina finalului de meci. Flognman a readus avantajul echipei sale, 20-21 (min. 52), dar Neagu a egalat, 21-21, iar Brădeanu a marcat un gol extrem de important, 22-21, cu şase minute înainte de final. Cardiacii începeau deja să-şi caute pastilele, la scorul 22-22 (min. 56), cu România în inferioritate, după eliminarea timp de două minute a lui Tivadar. Manea a făcut fault în atac, Suedia a marcat de la 7 metri, după un fault al lui Brădeanu, 22-23 (min. 53), Neagu a pasat greşit, iar nordicele au mai înscris o dată, 22-24 (min. 58). Cristina Neagu a ratat ulterior şi de la 7 metri, dar Nechita a redus, 23-24, în următorul minut. Torstenson a înscris şi ea, 23-25, iar visul calificării în finala mare a rămas doar un vis. Tricolorele vor juca doar finala mică, nu doar pentru medaliile de bronz, ci şi pentru ultimul loc calificant la CM din 2011.
Marcatoare:
România - Neagu 7 goluri, Stanca 6, Nechita 3, Brădeanu 3, Ardean-Elisei 2, Manea 1, Fiera 1.
Suedia - Torstenson 9 goluri, Jacobsen 4, Gullden 3, Hagman 2, Flognman 2, Wiberg 2, Wiel Frieden 1, Helleberg 1, Islas Helgesson 1.
Finala mică va avea loc duminică (ora 15.30), iar cea mare de la ora 18.00.
Primele trei clasate se califică direct la turneul final al CM din 2011, iar câştigătoarea Campionatului European obţine mult-râvnitul "bilet" pentru Jocurile Olimpice, din 2012.
-
Ponta va prezenta Parlamentului în 12 iunie declaraţia pe problematica UE
Politic astăzi, 13:35
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. citeşte tot
-
UNICEF: Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei. Câţi copii săraci sunt în ţările "bogate" din Europa
Social astăzi, 13:34
Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc într-o familie aflată sub pragul naţional al sărăciei, aproximativ acelaşi număr cu cei care se află în această situaţie şi în Statele Unite (23,1%), se arată într-un raport UNICEF asupra amplorii sărăciei copiilor, relatează postul France Info în pagina online. citeşte tot





romania a ratat CALIFICAREA IN FINALA! Boule care ai scris titlul asta, fetele astea sunt singura echipa care ne reprezinta cu cinste (sport de echipa). Da, NU S-A calificat, dar a ajuns pana acolo! si a pierdut "la mustata", dupa un meci de iad! avind in vedere contextul economico-socio-politic-cultural, dar si traditia nordicelor in handbal, consider ca FETELE NOASTRE SUNT PE DEPARTE CELE MAI BUNE!!!!
nu "au ratat" ci "au jucat la maxim semifinala", asta trebuia sa fie titlul!
N-ar fi mai dragut totusi sa vedeti ca Romania este intre Norvegia, Suedia si Danemarca? Si in loc sa spuneti ca a ratat ceva sa spuneti ca am reusit sa fim intre primii 4 in Europa? Sau asta n-are importanta, dar ca da Becali o basina e important de analizat?