Şanse mari pentru România la medalii. Samara, Szocs şi Ciobanu s-au calificat în turul secund la simplu, la CM de tenis de masă

A treia zi a Mondialului de tenis de masă din Hungexpo din Budapesta, un centru mai mare de şapte ori decât Romexpo din Bucureşti, programează meciuri la foc continuu pentru reprezentanţii lotului condus de Cristinel Romanescu.

145 afișări
Imaginea articolului Şanse mari pentru România la medalii. Samara, Szocs şi Ciobanu s-au calificat în turul secund la simplu, la CM de tenis de masă

Samara, Szocs şi Ciobanu s-au calificat în turul secund la simplu, la CM de tenis de masă

Pe tabloul principal de simplu au intrat 128 de jucătoare, iar trei dintre sportivele tricolore au pătruns în sesiunea de dimineaţă în turul secund. Irina Ciobanu a învins-o pe franţuzoaica Stephanie Loeuilette, scor 4-3 (11-9, 8-11, 9-11, 11-6, 7-11, 11-5, 11-2), la finele unui adevărat maraton în care decisivul a fost controlat de la început până la final de reprezentanta noastră.

Şi Bernadette Szocs a acces în turul secund, după ce a trecut de Daniela Ortega, scor 4-0 (11-2, 11-5,11-9, 11-1), mai uşor decât o arată tabela.

Campioană europeană la simplu, dublu şi dublu mixt, Eliza Samara completează tridentul pătruns în faza secundă a competiţiei de simplu. Constănţeanca în vârstă de 29 de ani a răpus-o pe jucătoarea din Italia, Chiara Colantoni, scor 4-3 (4-11, 11-4, 12-10, 11-5, 9-11, 7-11, 11-2), la capătul unei partide în care sportiva din Peninsulă a egalat la trei înainte ca Eliza să de declanşeze ofensiva totală.

Celelalte două tricolore, Dana Dodean şi Adina Diaconu au ratat calificarea în turul secund. Arădeanca s-a înclinat în faţa Matildei Ekholm din Suedia, scor 2-4 (11-7, 10-12, 11-5, 10-12, 7-11, 8-11), în timp ce Adina a cedat în faţa lui Ho Ching (Hong Kong), scor 0-4 (4-11, 5-11, 5-11, 6-11).

Întrecerile din Budapesta continuă până duminică, 28 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici