Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu pe tabloul principal la Roma. Irina Begu joacă în calificări

România are doar două reprezentante pe tabloul principal de la Internazionale BNL d'Italia, pe Simona Halep şi pe Mihaela Buzărnescu. Vineri seară, la Roma, a avut loc tragerea la sorţi a tablourilor principale de simplu, feminin şi masculin.

473 afișări
Imaginea articolului Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu pe tabloul principal la Roma. Irina Begu joacă în calificări

Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu pe tabloul principal la Roma. Irina Begu joacă în calificări

Simona Halep va debuta direct în turul doi, împotriva unei sportive din Cehia, iar în sferturi are mari şanse să înfrunte o americancă. La fel ca şi la Madrid, constănţeanca a fost distribuită pe jumătatea de tablou dominată de Naomi Osaka, cele două fiind programate a se înfrunta în semifinale, reprezentantele Cehiei, Petra Kvitova şi Karolina Plsikova, favorite 2 şi 4, fiind pe jumătatea inferioară.

Finalistă la ultimele două ediţii ale turneului de la Roma, Simona Halep este a treia favorită a tabloului, chiar dacă de luni are asigurat cel puţin locul doi în clasamentul mondial, având chiar posibilitatea de a reveni pe primul loc, în cazul în care va câştiga finala de sâmbătă de la Madrid.

Eleva lui Daniel Dobre va juca primul meci în capitala Italiei împotriva învingătoarei partidei dintre Marketa Vondrousova (42 WTA, care recent a învins-o pe Simona în optimi la Indian Wells) şi Barbora Strycova (40 WTA, învinsă de Simona în acelaşi turneu de la Indian Wells, în turul doi).

Siniakova şi Kasatkina sunt cele două jucătoare care ar putea emite pretenţii în faţa lui Qiang Wang pentru a ajunge la un duel în optimi cu Simona Halep.

Surorile Williams, aflate la Roma la prima competiţie pe zgură în 2019, au fost distribuite amândouă pe sfertul Simonei, cele două fiind proiectate pentru a se înfrunta în turul secund, într-un derby-şoc al rundei. Sloane Stephens, cap de serie 7, se află pe aceeaşi optime de tablou care va da adversara din sferturi a Simonei Halep.

Tot pe jumătatea superioară de tablou, Mihaela Buzărnescu, locul 31 în clasamentul mondial, are parte de un meci de deschidere complicat, împotriva letonei Jelena Ostapenko, aflată cu două poziţii mai sus în ierarhia WTA. Bucureşteanca este în căutarea primei sale victorii în capitala Italiei, după ce, în 2018, la prima sa prezenţă pe tabloul principal, a fost învinsă în minimum de seturi de Shuai Zhang. Buzărnescu şi Ostapenko s-au înfruntat deja în 2019, dar pe altă suprafaţă - hard, la Doha, letona impunându-se cu 6-1, 4-6, 6-2, bilanţul general fiindu-i şi el favorabil Jelenei, 2-1.

Secţiunea de tablou pe care a ajuns Buzărnescu este, în general, aglomerată. Dacă va trece de campioana din 2017 de la Roland Garros, în turul doi se conturează un duel cu învingătoarea partidei dintre Julia Goerges (favorită 16) şi incomoda Su-Wei Hsieh, pentru turul trei fiind posibil un duel cu Naomi Osaka.

Irina Begu este singura româncă prezentă în calificările de la Roma. Locul 96 în clasamentul mondial, Begu va juca un prim tur împotriva australiencei Daria Gavrilova, favorita şase a tabloului. Irina are două victorii în faţa jucătoarei în vârstă de 25 de ani (2013, la Nanjing şi în 2015, la Wimbledon), însă cel mai recent duel direct a fost câştigat de Gavrilova, 6-2, 6-1, la New Haven, în 2018. Cele două se vor duela în premieră pe zgură. În turul doi, învingătoarea acestui meci va evolua împotriva câştigătoarei partidei dintre favorita 10, Monica Puig, şi italianca Anastasia Grymalska.

Marius Copil (78 ATP) va lupta şi el în calificări pentru un loc pe tabloul principal de simplu, primul său adversar fiind chilianul Nicolas Jarry, favorit 13 în calificări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici