VIOLENŢE la Sao Paolo înainte de Cupa Mondială: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care denunţă organizarea evenimentului

Poliţia militară din Sao Paolo a intervenit cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a dispersa zeci de manifestanţi, cu câteva ore înainte de începerea Cupei Mondiale de fotbal.

158 afișări
Imaginea articolului VIOLENŢE la Sao Paolo înainte de Cupa Mondială: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care denunţă organizarea evenimentului

VIOLENŢE la Sao Paolo înainte de Cupa Mondială (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Un grup de aproape 60 de manifestanţi ostili Cupei Mondiale de fotbal a protestat în apropierea unei staţii de metrou, purtând o pancartă pe care scria "Dacă noi nu avem drepturi, nu va avea loc Cupa Mondială".

Manifestaţii şi-au anunţat intenţia de a bloca o importantă arteră care duce spre Stadionul Corinthians, unde va avea loc meciul de deschidere al Cupei Mondiale între Brazilia şi Croaţia, în prezenţa a 12 şefi de state.

Poliţiştii au intervenit înainte de începerea protestului şi au folosit inclusiv gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor.

Brazilienii sunt divizaţi în legătură cu evenimentul sportiv găzduit de ţara lor. Majoritatea brazilienilor s-au mobilizat deja pentru "Copa", în timp ce unii sunt decişi să protesteze faţă de acest eveniment, pentru a cărui organizare au fost cheltuiţi 11 miliarde de euro din fondurile publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici