Descoperire SURPRIZĂ: Cel mai sumbru scenariu privind gheaţa din Groenlanda nu este unul realist

De-a lungul timpului au existat multiple studii care anunţau scenarii extrem de presimiste în ceea ce priveşte topirea calotei glaciare din Groenlanda. Cercetătorii anunţau în urmă cu o săptămână că enorma calotă de gheaţă ar putea dispărea mai uşor decât se credea până acum.

2020 afișări
Imaginea articolului Descoperire SURPRIZĂ: Cel mai sumbru scenariu privind gheaţa din Groenlanda nu este unul realist

Descoperire SURPRIZă: Cel mai sumbru scenariu privind gheaţa din Groenlanda nu este unul realist (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Potrivit unui alt studiu însă, previziunile nu sunt chiar atât de pesimiste, scrie Daily Mail.

“Este adevărat că gheaţa din Groenlanda se topeşte, dar nu în ritmul în care se tem unii cercetători", susţine Twila Moon, de la Universitatea din Washington.

Ritmul de topire a gheţii este cu până la 30 la sută mai rapid decât în urmă cu un deceniu, ceea ce înseamnă că volumul de apă produs de topirea gheţii ar provoca ridicarea oceanului planetar cu zece centimetri până în anul 2100, dacă acest ritm nu se va mări. Poate că nu pare mult, însă cumulat cu alţi factori care ar putea ridica nivelul apelor pe Pământ atunci s-ar ajunge la un nivel cu 90 de centimetri mai mare până la sfârşitul secolului.

“Ritmul de topire nu mai este unul scăzut. |n acelaşI timp, unele dintre cele mai pesimiste scenarii pe care ni le-am imaginat nu mai par veridice în acest moment. Nu este o veste bună, dar nu este nici o veste proastă”, a mai spus Twila Moon, autoarea studiului.

Cercetările s-au bazat pe calculele efectuate în baza datelor furnizate de sateliţi după analizarea a 200 de gheţari. Rezultatele au fost publicate în revista Science.

Comparând aceste rezultate cu cele din trecut, informaţiile pot fi considerate “liniştitoare”. Un studiu din 2008 sugera că topirea gheţii din Groenlanda ar putea contribui la creşterea nivelul apelor cu până la 50 de centimetri până la sfârşitul secolului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici