20 de ani de la cel mai spectaculos eşec comercial al lui Steve Jobs: G4 Cube

  • Deşi aducea multe inovaţii, G4 Cube a fost un mare eşec comercial.
  • S-au vândut în jur de 150.000 de bucăţi.
  • După numai un an, proiectul a fost abandonat.
1488 afișări
Imaginea articolului 20 de ani de la cel mai spectaculos eşec comercial al lui Steve Jobs: G4 Cube

Cel mai spectaculos eşec comercial al lui Steve Jobs

Acum 20 de ani, Steve Jobs prezenta ceea ce urma să fie un computer revoluţionar – Power Mac G4 Cube.

Şi din multe puncte de vedere, chiar era. Ca design era un cub închis într-o carcasă transparentă şi avea cam un sfert din dimensiunile calculatoarelor vremii. Sertarul de CD-uri era înlocuit cu un mecanism care tragea în interior discurile, nu avea un buton fizic de start, acesta fiind înlocuit de un senzor de proximitate şi în plus, era foarte silenţios pentru că avea răcire cu aer, fără ventilatoare. 

CEO Apple, Tim Cook, explică întreaga saga.

  • E un produs uimitor, probabil cel mai frumos produs pe care l-a proiectat 

Şi atunci, de ce a fost un eşec? Pentru că era destul de scump chiar şi pentru Apple, în banii de azi ar costa peste 4.000 de dolari, iar hardware-ul nu justifica preţul. Răcirea cu aer nu făcea faţă, iar cu senzorul de proximitate trebuia să fii foarte atent dacă nu vroiai să-ţi opreşti calculatorul în mijlocul unei sesiuni de lucru.

Aşa că, după un an de zile în care s-au vândut doar 150.000 de exemplare, Steve Jobs a închis proiectul. Tim Cook, CEO-ul Apple îşi aduce aminte de faimosul eşec.

  •  Era un produs foarte important, am investit multă dragoste şi multă tehnologie în el, era o minune a ingineriei... A fost un eşec spectaculos din punct de vedere comercial. Aproape din prima zi

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici